Rutte, în parlamentul Olandei, despre România: Dacă rezultatele arată că sunt pregătiți, pot adera la Schengen | Rezoluția completă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Mark Rutte a dat explicații despre poziția Olandei în cazul intrării României în Schengen, fiind date detalii despre evaluarea țării noastre și condițiile pentru susținerea aderării.

Mark Rutte a venit cu precizări referitoare la poziția Olandei în cazul României FOTO Inquam

Acum, despre Schengen. Nu avem nimic de principiu împotriva aderării Bulgariei sau României la Schengen. Când sunt gata, se pot alătura. Problema este următoarea. Pentru ambele (n.r. - țări) avem nevoie de o actualizare și (n.r. - a evaluării) în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Acest lucru se face acum pentru România, dar nu și pentru Bulgaria. Aceasta este o problemă”, le-a transmis Rutte, celor din legislativul olandez.

În al doilea rând, misiunea care are loc în prezent în cadrul mecanismului de evaluare și monitorizare Schengen nu este completă. În prezent, lipsesc (n.r. - evaluările privind) Sistemul de Informații Schengen și modul în care sunt tratate returnările. Am discutat pe larg despre aceste aspecte cu Klaus Iohannis, când l-am întâlnit săptămâna trecută la Sibiu, când am vizitat trupele olandeze. Ne-am spus unul altuia că vom vedea mai întâi ce reiese din această misiune (n.r. - de evaluare Schengen), în opinia noastră prea limitată. În plus, ne vom uita la ceea ce reiese din evaluarea MCV și împreună vom lua inițiativa față de Comisie în a spune: haideți să completăm rapid această misiune”, a mai arătat premierul Olandei.

Dacă acele rezultate arată că sunt pregătiți, atunci pot adera. Țările de Jos nu se vor opune, dar atunci (n.r. - țările care aderă) trebuie să fie și stricte, corecte și angajate. Problema specifică cu Bulgaria este că MCV nu face parte din aceste discuții. De asemenea, sunt multe evoluții la nivel național (n.r. - în Bulgaria), pentru că în prezent nu există un Guvern în exercițiu, ca să vorbim în termeni flamanzi. Atât despre extindere și Schengen”, a conchis Mark Rutte.

Ce invocă olandezii în rezoluția adoptată

În rezoluția adoptată de legislativul olandez, forul din Țările de Jos solictă „investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor” de către România și Bulgaria, fără a spune clar că se opun.

Camera, după ce a ascultat deliberările, luând act de faptul că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen va fi discutată în curând; luând act de faptul că guvernul olandez a votat timp de mulți ani împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen din cauza corupției persistente și a problemelor persistente legate de crima organizată din ambele țări; întrucât corupția și problemele legate de crima organizată dintr-o țară Schengen pot crea probleme majore pentru funcționarea controlului la frontieră din țara respectivă și pot reprezenta astfel riscuri de securitate pentru Țările de Jos și pentru întregul spațiu Schengen, întrucât în prezent sunt în curs de desfășurare anchete de anvergură limitată și misiuni de investigare a funcționării statului de drept, a corupției și a crimei organizate în România și Bulgaria; solicită guvernului să asigure investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România și Bulgaria, pe baza faptului că Țările de Jos analizează cu strictețe și corectitudine funcționarea statului de drept și reducerea corupției și a criminalității organizate în ambele țări, iar până atunci să nu ia măsuri ireversibile”, precizează textul tradus al rezoluției.

Eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European,a anunțat joi că parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată