Roşca Stănescu vrea să interzică publicitatea la TVR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat, joi, la o dezbatere, că în curând Comisia de cultură din Senat va elabora o propunere legislativă prin care să se interzică televiziunii publice să mai primească publicitate.

„Vom face un mic început şi vă anunţ că foarte curând vom interzice televiziunii publice să mai primească publicitate", a declarat senatorul liberal, în timpul dezbaterii cu tema "Să schimbăm împreună Legea audiovizualului“, organizată la Parlament şi la care au participat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, membri ai CNA, precum şi reprezentanţi din audiovizual.

Sorin Roşca Stănescu a susţinut că există chiar un consens în cadrul Comisiei de cultură din Senat pentru reglementarea acestui aspect, printr-o prevedere de modificare a legii de funcţionare a televiziunii publice, şi că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul acestui an.

„Intenţionăm, mai mulţi colegi, cred că toţi din Comisia pentru cultură a Senatului, să schimbăm pur şi simplu un act normativ, astfel încât televiziunea publică să nu mai poată beneficia de publicitate, după modelul BBC-ului“, a spus Sorin Roşca Stănescu, la finalul dezbaterii.

El a menţionat că emisiunile televiziunii publice nu trebuie să fie întrerupte de publicitate în condiţiile în care aceasta primeşte bani inclusiv de la telespectatori şi nu ar trebui să mai aibă nevoie de această publicitate.
„În acest moment, televiziunea publică încasează circa opt milioane de euro pe an. Nu este o sumă foarte mare, dar este o sumă extrem de necesară, dacă ne gândim că ea poate fi redirecţionată, piaţa o va redirecţiona către televiziunile comerciale care au mult de suferit în perioada aceasta de criză, din punct de vedere financiar“, a mai comentat Stănescu.

Comentariul lui Sorin Roşca Stănescu a venit după discursul membrului CNA Cristina Trepcea, care a declarat în timpul dezbaterii că nu se respectă legea privind audiovizualul.

„Cred că o sursă de însănătoşire a mediului audiovizual poate să vină dintr-o televiziune publică care să respecte cu adevărat interesul public. În ziua de azi, în niciun fel de lege nu există o diferenţiere a atitudinii reglementatorului faţă de televiziunile de nişă, dar nu există nici o atitudine diferită nici faţă de televiziunea publică. Probabil ştiţi că televiziunea publică, în afară de faptul că nu are voie decât la opt minute de publicitate pe oră şi că nu are voie, chipurile, să rupă emisiunile cu publicitate, dar a făcut tot felul de alte invenţii, nu se deosebeşte cu nimic. Televiziunea publică merge la masa de publicitate de pe piaţă şi concurează cu televiziunile comerciale şi sunt o grămadă de nenorociri care decurg din această atitudine", a spus Trepcea.

Reprezentantul CNA a adăugat că este nevoie de o lege care să oblige televiziunea publică să fie "diferită" de televiziunile comerciale şi să respecte interesul public, televiziunile private fiind "întreprinderi comerciale care trebuie să facă profit", ceea ce nu este televiziunea publică.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie