Roşca Stănescu, aproape exclus din PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Permanent al PNL va vota luni, la propunerea lui Crin Antonescu, excluderea din partid a senatorului Sorin Roşca Stănescu.

Acuzaţia nefondată a senatorului liberal Sorin Roşca Stănescu potrivit căreia în conturile de campanie ale Alianţei DA, în 2004,  ar fi intrat aproximativ 7 milioane de dolari şi care n-ar fi fost declaraţi în anul următor în Monitorul Oficial, s-a lăsat cu urmări politice.

După ce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat că datele prezentate de senatorul liberal nu sunt reale, Crin Antonescu, preşedintele PNL, a decis să se debaraseze de Roşca Stănescu şi va propune astăzi excluderea acestuia din partid. „Dacă nu se întâmplă ca, să zicem, Parchetul sau Oficiul pentru Spălarea Banilor să revină asupra anunţului pe care l-au făcut şi să spună «am greşit, nu ne-am uitat bine, documentele sunt autentice», dacă nu se întâmplă asta, propunerea mea (n.r.- de excludere) rămâne cea pe care v-am spus-o“, a afirmat preşedintele PNL. El a ţinut să respingă interpretările lui Roşca Stănescu, precizând că în acest caz nu este vorba de imaginea afectată a PNL.

„Nu e vorba de imagine, şi eu şi în general în PNL putem să ne asumăm pierderi temporare de imagine, dar pentru un lucru în care credem, pentru un lucru despre care credem că e corect, aici nu e vorba de imagine, ci este vorba de un lucru profund incorect şi aşa ceva nu putem accepta“, a declarat Antonescu.

„Ei aproape dormeau în acelaşi pat“

După ce preşedintele Traian Băsescu l-a îndemnat pe Crin Antonescu să îl întrebe pe senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu dacă a primit în cont de la o firmă cipriotă sumele de 299.000 de dolari şi 486.000 de euro în anul 2004, liderul PNL a avut o replică colorată: „Este un alt fonfleu penibil, aşa, securistic, băieţii între ei. Nu am de ce să-l întreb eu pe Roşca Stănescu ce bani primea în 2004, când ei aproape dormeau în acelaşi pat, cu Băsescu vreau să spun. Dacă insinuează că s-au întâmplat lucruri ilegale, nu la mine... ştie adresa, ştie dumnealui unde trebuie să se adreseze“.

În războiul său cu Roşca Stănescu, şeful statului l-a acuzat şi pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu că este parte a „manoperei“ pusă la cale de Sorin Roşca Stănescu. „Să ai asemenea ghinion încât să vrei să îl implici pe preşedinte, în mod fals, într-o activitate de spălare de bani cu firme despre care preşedintele ştia foarte bine cu ce s-au ocupat este un adevărat ghinion. Asta explică şi reacţia pripită de aseară (n.r. – joi) a lui Sorin Ovidiu Vîntu, pentru că el este parte a acestei manopere“, a mai arătat Băsescu. Ulterior, Sorin Ovidiu Vântu a declarat pentru ziarul "Gândul" că nu are nici o implicare în acest scandal. „Nu am participat. Habar nu am avut de ceea ce se întâmplă. Dimpotrivă, când am aflat, i-am spus prietenului meu Roşca Stănescu faptul că a comis o greşeală că hârtiile pe care le-a prezentat sunt falsuri“, s-a apărat Vântu.

Materiale pe aceeaşi temă:

Antonescu: Luni, voi propune excluderea lui Sorin Roşca Stănescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a convocat şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului pentru luni, când va propune excluderea senatorului Sorin Roşca Stănescu din PNL.

Stolojan: Antonescu face o mare eroare, Roşca Stănescu e perfect compatibil cu USL

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că Sorin Roşca Stănescu este "un profesionist al manipulării opiniei publice" şi a spus ironic că liderul PNL Crin Antonescu ar face o mare eroare dacă l-ar exclude pe acesta din partid.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică