România și Malta au semnat un protocol pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale

0
0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu și omologul său din Malta, Ian Borg, au semnat Protocolul de amendare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Maltei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale, relatează Agerpres. 

Luminița Odobescu și Ian Borg FOTO Ministerul Afacerilor Externe / Facebook

Ministrul Odobescu a mulţumit omologului său pentru sprijinul în integrarea comunităţii româneşti în Malta. La rândul său, Ian Borg a salutat semnarea protocolului.

"Aştept cu nerăbdare punerea sa în aplicare, pentru a îmbunătăţi situaţia pentru ţările noastre şi economiile noastre", a spus acesta.

Cei doi au susținut o declarație de presă comună în care au abordat și subiectul viitoarei conduceri a instituțiilor UE. 

"Am exprimat speranţa ca etapele ulterioare ale procesului vor fi parcurse cu celeritate, astfel încât să fie asigurată o tranziţie cât mai facilă între cele două cicluri legislative", a declarat Luminița Odobescu. 

De asemenea, șefa diplomației române a evidenţiat deschiderea celor două ţări pentru a acorda asistenţă Ucrainei.

"România şi Malta se află printre statele care au sprijinit activ şi direct Ucraina şi poporul ucrainean, lucru reconfirmat şi prin semnarea Declaraţiei comune în marja Summitului pentru Pace de la Burgenstock", a spus ea.

Ian Borg a mai declarat că a discutat cu ministrul român inclusiv și despre situaţia din Orientul Mijlociu. De asemenea, a subliniat provocările cu care se confruntă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

"Este un întreg proces care are loc şi este nevoie să existe şi un buget adecvat pentru o astfel de organizaţie", a punctat acesta.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”