România iese din (co)vid legislativ şi intră în „stare de amendă“. Ce sancţiuni prevede legea intrată azi în vigoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Ludovic Orban Foto: Octav Ganea/ Inquam

Legea privind starea de alertă a intrat în vigoare luni dimineaţă, după ce a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis. Prin urmare, poliţia va putea aplica amenzi pentru persoanele care nu respectă interdicţiile impuse de Guvern. În weekend, România a fost în stare de haos: mai multe persoane au încălcat distanţarea socială, însă au fost sancţionate doar cu mustrări, pe fondul vidului legislativ.

Amenzile impuse de lege sunt cuprinse între 500 de lei şi 15.000 de lei, cu posibilitatea să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile. Potrivit legii, vor constitui contravenţii următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă:

  • Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;  
  • Nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;  
  • Nerespectarea interdicţiilor de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise - amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;  
  • Participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori la întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, care sunt interzise - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;  
  • Desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, ori a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite - amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;  
  • Circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;  
  • Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;  
  • Nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;  
  • Nerespectarea de către operatori a măsurilor referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise - amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei;  
  • Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;  
  • Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici - amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei;  
  • Neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;  
  • Neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;  
  • Neexecutarea măsurilor referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;  
  • Împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;  
  • Împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate - amendă de la 500 lei la 2.500 lei.  
  • Neefectuarea lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;  
  • Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii - amendă de la 500 lei la 2.500 lei;  
  • Neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;  
  • Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri - amendă de la 500 lei la 2.500 lei.
Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG