România a supărat Comisia Europeană: raportul MCV, publicat fără o consultare prealabilă a părţii române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisia Europeană va publica raportul MCV fără a consulta şi România în prealabil   FOTO Mediafax

Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie va fi publicat pe data de 30 ianuarie. Pentru prima dată acest raport va fi publicat fără ca textul să fie trimis în prealabil şi părţii române. Conform unor informaţii difuzate de RFI, această măsură a fost luată de Comisia Europeană după ce în alţi ani au existat scurgeri de informaţii către presă înainte de a se anunţa datele finale ale raportului.

Măsura este una dură, în ceea ce priveşte România. În alţi ani, partea română putea să recomande oficialilor europeni o serie de mici modificări de conţinut care ar mai fi „îndulcit" situaţia raportului. În acest an, astfel de ajustări nu vor mai putea fi făcute, iar raportul va apărea exact în forma pe care o doresc oficialii europeni.   

Oficialii europeni sunt nemulţumiţi din cauza scurgerilor de informaţii pe care partea română le lansa către presă, imediat ce primeau draftul raportului MCV. CE consideră că aceste scurgeri pleacă de la autorităţile române, motiv pentru care raportul va fi publicat fără un acord final al textului dat de Bucureşti.

Acest raport s-ar putea dovedi crucial pentru România şi Bulgaria. Oficialii olandezi, ţara care se opune aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, au anunţat că aşteaptă raportul MCV pentru a decide în privinţa celor două ţări. Dacă raportul MCV nu va consemna progrese ale României pe justiţie aderarea la spaţiul Schengen ar putea fi din nou amânată.

Comisia Europeană a aşteptat trecerea alegerilor

Iniţial, raportul MCV pe justiţie era aşteptat la finalul anului. Oficialii europeni au decis însă să amâne publicarea raportului până după alegerile parlamentare pentru a vedea evoluţia în urma acestui scrutin.

„Comisia va publica raportul privind progresele (n.r. – făcute de România) de la raportul din iunie. În aceste raport va fi important să se ţină seama şi de evoluţiile după alegeri şi acesta va fi unul dintre elementele care va determina data raportului”, a declarat Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz, subliniind că data publicării raportului va fi determinată de evoluţiile după alegeri. „Nu vă pot oferi o dată exactă”, a mai spus acesta.

Preşedintele Traian Băsescu atrăgea atenţia că raportul MCV ar putea fi unul „dezastruos" pentru România.  "Credeţi-mă, însă, că sunt un om care are experienţă şi percepţia corectă a modului cum se analizează lucrurile la Bruxelles şi ele se analizează în spiritul angajamentelor noastre şi al valorilor Uniunii Europene. Va fi un raport dezastruos", preciza Traian Băsescu.

Declaraţiile preşedintelui veneau în contextul în care tocmai de anunţase amânarea acestui raport, iar două dintre cerinţele CE nu erau îndeplinite: numirea procurorilor şefi şi alegerea unui Avocat al Poporului ales cu un consens al tuturor partidelor.

Între timp, Avocatul Poporului a fost ales cu o largă majoritate în Parlament, PDL fiind singurul partid care s-a opus. În ceea ce priveşte alegerea procurorilor şefi, primele două propuneri ale ministrului Jutiţiei au fost respinse de CSM şi de preşedintele Traian Băsescu. În acest moment, procedura de numire a fost reluată, dar nu se va finaliza înainte de publicarea raportului MCV.  


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul