Florin Roman cere desființarea Ministerului Familiei. Ce altă instituție a Guvernului e propusă spre comasare

0
Publicat:

Florin Roman, vicepreședinte al PNL, susține că partidul său nu poate sta într-o coaliție unde nu e ascultat punctul de vedere al liberalilor. Mai mult, în contextul reducerii cheltuielilor bugetare, propune desființarea Ministerului Familiei.

Florin Roman, vicepreședinte al PNL FOTO Arhivă

Sunt convins că România poate funcționa și fără Ministerul Familiei, fără nici un fel de probleme, cum poate funcționa și fără șapte instituții care au atribuții de control similare, pe același domeniu. Vine și Agenția de Mediu și Garda de Mediu și Poliția Economică și DSP-ul și DSV-ul și toată lumea în control, cu aceleași atribuții. Sunt multe lucruri care din punctul nostru de vedere trebuie regândite și acum este momentul pentru acest lucru”, a afirmat Florin Roman, într-un interviu pentru RFI.

Întrebat dacă acest minister ar putea funcționa ca agenție sau autoritate de stat, Florin Roman a precizat:  „Sigur că da. De ce să nu poată funcționa sub forma unei agenții sau a unei direcții de specialitate în cadrul Ministerului Muncii? Sau de ce avem nevoie de Ministerul Energiei și Ministerul Economiei? Eu cred că sunt două entități care pot funcționa sub același minister și sunt desigur foarte multe variante de a simplifica această structură încă destul de obeză a statului”.

Avertisment pentru PSD

Liberalul a punctat faptul că trebuie ascultat și cuvântul PNL, dacă Marcel Ciolacu vrea să aibă o Coalișie funcțională. „Noi nu putem sta într-o coaliție, atâta timp cât nu se ascultă și punctul nostru de vedere. Noi ca liberali nu putem fi de acord cu supraimpozitarea celor care deja plătesc taxe și muncesc cinstit în această țară. Mai întâi, din punctul nostru de vedere, trebuie făcută o reformă a administrației publice centrale, trebuie redus drastic numărul instituțiilor ineficiente, care se calcă în picioare ca atribuții, trebuie redus numărul secretarilor de stat, al consilierilor, al funcțiilor de conducere. Apoi, trebuie să ne uităm la partea de colectare foarte serios, pentru că nu este normal ca din primele 200 de firme ca cifră de afaceri, 60 și ceva de firme să se înregistreze cu profit zero sau cu pierderi și aici vorbim în special de firmele cu capital străin”, a mai afirmat Roman.

Întrebat dacă PNL va ieși de la guvernare, vicepreședintele PNL a precizat: „Eu nu cred că vom ajunge acolo și eu cred că domnul Ciolacu își va menține promisiunea făcută la învestirea Guvernului Ciolacu, de a nu majora impozitele și taxele și eu cred că o asemenea discuție poate fi făcută începând de anul viitor, în viitorul an fiscal. E foarte greu să vii peste noapte și să bulversezi întreg Codul Fiscal, în baza unui buget care a fost prost construit de domnul Câciu”

În PNL sunt tensiuni tot mai mari în ceea ce privește relația cu PSD, fiind propusă chiar ieșirea de la guvernare, cum s-a întâmplat în cazul lui Alin Tișe, șeful CJ Cluj.  „Susținerea economiei reale presupune susținerea mediului de afaceri și nicidecum fiscalitatea crescută. Asta echivalează practic cu scoaterea PNL de la guvernare! PNL trebuie să iasă de la guvernare în măsura în care guvernarea nu ține cont de prioritățile liberale și mărește fiscalitatea. Nu, nu am discutat în partid asta. Este ceea ce gândesc și ce aș face eu, dar partidul gândește cu mintea altora”, a scris pe Facebook Alina Tișe.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”