Reducerea TVA intră în dezbaterea deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disputa privind reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază se mută la Camera Deputaţilor, care are este şi cameră decizională. Biroul Premanent al acestui for a decis azi să trimită Comisiei de buget cererea de reexamniare a legii înaintată de Traian Băsescu , termenul de finalizare a raportului fiind 5 aprilie, după care urmează votul în plen.

După ce Puterea a pierdut meciul la Senat, cererea preşedintelui Traian Băsescu de respingere a legii fiind invalidată, PDL va trebui să îşi mobilizeze deputaţii pentru a nu avea surprize neplăcute.

Premierul Emil Boc a fost acuzat chiar de vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda, că este responsabil de cea mai gravă „disfuncţionalitate” a coaliţiei după ce solicitarea şefului statului a fost blocată de Senat. Preda a mai susţinut că Boc nu mai este în stare să asigure majoritatea în Senat şi a adăugat că deputaţii partidului vor încerca să repare greşeala.

Şi liderul PSD Victor Ponta a declarat azi că reprezentanţii Opoziţiei vor face tot posibilul ca reducerea TVA la alimentele de bază să treacă de votul Camerei, chiar dacă şedinţa va fi condusă de Roberta Anastase, care are antecedente la capitlolul „fraudarea votului”.

Săptămâna trecută, în condiţiile în care mai mulţi aleşi ai Puterii au lipsit de la vot, senatorii Opoziţiei şi-au impus punctul de vedere şi au respins cererea lui Traian Băsescu de reexamniarea a legii privind reducerea TVA la 5% la alimentele de bază. Şeful statului solicitase respingerea actului normativ. În cazul în care Camera Deputaţilor ar spune „NU” solicitării lui Băsescu, singura cale de atac a Puterii ar fi arbitrajul Curţii Constituţionale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai