Recursul compensatoriu. Cum e pasată vina iniţierii legii între Guvernul Cioloş şi PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD-ul condus de Liviu Dragnea dă vină pe Guvernul Cioloş pentru iniţierea Legii recursului compensatoriu. FOTO Mediafax / ANdreea Alexandru

Fostul premier Dacian Cioloş precizează, într-un mesaj publicat pe Facebook, faptul că PSD e responsabil în integralitate de iniţierea şi adoptarea Legii recursului compensatoriu. Însă fondatorul PLUS are parţial dreptate, forma iniţială a proiectului fiind pregătită în timp ce el era lider la Palatul Victoria, dar modificările controversate fiind aduse de coaliţia PSD-ALDE în Camera Deputaţilor.

„Stenograma şedinţei de Guvern din data de 31 ianuarie 2017 arată că Executivul Grindeanu este cel care a adoptat proiectul de lege privind recursul compensatoriu. Sorin Grindeanu nu îşi asumă decizia luată şi, mai mult, insistă că proiectul a fost aprobat şi trimis spre Parlament în forma adoptată de guvernul anterior. Domnul Grindeanu „uită“ că proiectul de lege privind recursul compensatoriu, iniţiat de Raluca Prună, a fost clasat de Senat după ce a fost trimis Parlamentului pentru dezbatere“, a scris Dacian Cioloş, într-o postare pe Facebook

Dacian Cioloş are parţial dreptate. Guvernul tehnocrat a adoptat la 23 noiembrie 2016 un proiect referitor la recursul compensatoriu, proiect trimis la Parlament. În condiţiile în care se termina legislatura, Birou Permanent al Senatului a hotărât clasarea iniţiativei, prin invocarea articolului 63, alineatul 5 din Constituţie. 

Ce spune această prevedere: „Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament“.

Însă o dată cu venirea Guvernului Grindeanu, noul Cabinet ia proiectul redactat la Ministerul Justiţiei în mandatul Ralucăi Prună, fără a-l modifica deloc. Astfel, la 31 ianuarie e trecut de Guvern o iniţiativă cu aceleaşi prevederi şi trimis Parlamentului. Proiectul e lăsat în forma lui iniţială la Senat, însă în forul decizional acesta va fi modificat. 

Astfel, la Comisia juridică din Camera Deputaţilor vor fi schimbate condiţiile care arătau cine ar fi deţinuţii care ar putea beneficia de recursul compesatoriu şi numărul de zile libere, de la 3 la 6, la fiecare 30 de zile petrecute în închisoare. Iniţiativa ieşită de la Comisia juridică a fost votată de plenul Camerei de majoritatea formată din PSD, ALDE şi UDMR, urmările fiind vizibile. 

Mai precis, din cei aproximativ 13.000 de liberaţi cu recursul compensatoriu, aproximativ 700 au comis violenţe de când au ieşit, după cum arată răspunsul unei interpelări adresate Ministerului Justiţiei, la cererea deputatului Florin Roman.   

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani