Reacţia poliţiştilor la declaraţiile lui Bădălău: „Sutele de şefi, sprijiniţi politic de colegii săi de partid, chiar au burţi şi sunt foarte leneşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din sindicatul EUROPOL reacţionează dur la declaraţiile senatorului Niculae Bădălău şi spun că agenţii graşi, cu burtă şi leneşi sunt sutele de şefi sprijiniţi politic tocmai de colegii de partid ai ministrului.

„Senatorul Bădălău are dreptate! Sunt leneşi şi cu burtă. Am asistat cu toţii la reacţia penibilă a unui politician/senator/ministru al României, care a refulat într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, afirmând că „poliţiştii fac burtă”, „sunt leneşi” şi „iau salariu degeaba”. Acum, dacă este să fim sinceri cu noi, domnul Bădălău chiar are dreptate. Sutele de şefi, sprijiniţi politic tocmai de colegii de partid al acestuia, promovaţi prin „împuterniciri” pe funcţii importante la nivelul unităţilor de poliţie, chiar au burţi şi sunt foarte leneşi”, transmit reprezentanţii sindicatului EUROPOL, printr-un comunicat de presă, citat de Digi24.

Poliţiştii mai spun că printre leneşii din Ministerul de Interne este chiar Carmen Dan, „care a petrecut 2 ani jumate la minister, de parcă ar fi petrecut vacanţa de vară, ca atunci când era secretară de şcoală”.

„Nu ştim exact ce a avut în vedere când vorbea despre cât de tare terorizează poliţia oamenii, însă este cert că dl Bădălău a avut suficiente întâlniri cu poliţiştii pentru a constata că la serviciu îşi fac treaba. Acum, pe final, am vrea să îi mai stăvilim din melancolia comunistă spre care tinde atunci când spune că îşi doreşte să fie ca „înainte”, atunci când poliţistul de la post era la cheremul primarului şi nu îndrăznea să aplice legea în cazul apropiaţilor acestuia”, mai transmit aceştia.

 EUROPOL îl invită pe Bădălău să numere dosarele penale, petiţiile, planurile de măsuri şi celelalte 30 de sarcini pe care un poliţist este nevoit să le îndeplinească în 8 ore.

„Şi poate aşa, veţi înţelege că noi poliţiştii, chiar suntem eficienţi la salariile şi condiţiile pe care politicienii ni le asigură“, punctează sindicaliştii citaţi de Mediafax.

Ministrul Economiei şi lider PSD Giurgiu a declarat că în poliţie nu au ce căuta oameni leneşi şi că poliţiştii trebuie să-şi facă datoria şi să nu mai fie „aroganţi".

„Din punctul meu de vedere, ca senator, reprezentant al cetăţenilor, este ca ei (n.r. poliţiştii) să asigure siguranţa cetăţeanului, copiii noştri să fie în siguranţă, să-şi facă datoria, să nu mai fie leneşi, să nu mai fie aroganţi, să nu se mai ocupe cu alte probleme (...) Au fost atâtea cazuri în ţară, extrem de grave, în care poliţia pur şi simplu nu şi-a făcut datoria. (...) Nu au ce căuta în poliţie oameni leneşi care au alte preocupări decât le sunt date de lege“, a declarat Bădălău.

Ministrul a mai spus că începe să creadă că „oamenii ăştia îşi iau salarii degeaba“.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete