Răzvan Sava, din nou alături de Piedone. Cei doi politicieni s-au dat în maşinuţe şi au distrat alegătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Popescu-Piedone şi Răzvan Sava. FOTO mondonews.ro

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, s-a întâlnit sâmbătă, în Orăşelul Copiilor, cu Cristian Popescu-Piedone, candidat la Consiliul Local din partea PP-USL, cei doi lăsându-se pictaţi pe faţă.

„Azi ne-am amintit cum este să fii copil. În Parcul Copiilor sunt multe distracţii pentru cei mici. După discuţiile cu cei mari, am profitat şi noi de timpul liber pe care ni-l permitem în această campanie şi ne-am întors în timp”, au declarat cei doi candidaţi, conform mondonews.ro.

Ambii s-au distrat pe cinste şi au fost de acord să fie pictaţi pe faţă. Piedone a fost făcut Shreck, iar Sava  a ales să fie Wolverine (X-Men).

Cei doi s-au dat în maşinuţe, au mâncat vară pe băţ şi au stat de vorbă cu alegăorii care i-au oprit.

Foto: Mondonews.ro

În urmă cu o săptămână, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că a aflat din presă despre „alăturarea nefericită" dintre candidatul liberal la Primăria sectorului 4, Răzvan Sava, şi fostul edil Cristian Popescu-Piedone, precizând că această „colaborare a încetat".

„A fost o alăturare nefericită a celor doi. Răzvan Sava alături de Cristian Piedone — este o alăturare nefericită şi s-a oprit, nu trebuie să iau măsuri pe care să le spun public", a declarat Alina Gorghiu, la Parlament.

Copreşedintele PNL a explicat că, de la momentul la care a fost sesizat acest lucru, colaborarea dintre cei doi s-a sfârşit brusc. "Nu i-aţi mai văzut împreună şi nici nu o să îi mai vedeţi împreună", a arătat Gorghiu, adăugând că "nu a avut plăcerea de a afla despre această colaborare dinainte, ci a aflat din presă".

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră