Războiul din PSD, la tribunal. Geoană ameninţă că dă în judecată un ministru din Guvernul Ponta: „Banii îi voi dona“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Mircea Geoană FOTO Marian Iliescu

Senatorul Mircea Geoană a declarat sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la postul B1 TV, că îl va da în judecată pe ministrul Eugen Nicolicea pentru calomnie.

Nicolicea a afirmat vineri seara, într-o emisiune difuzată de acelaşi post de televiziune, că Geoană a încasat 40.000 de euro pentru ca el să fie exclus din partid, în anul 2008.

Pe de altă parte, Geoană l-a acuzat pe Nicolicea de minciună şi a avertizat că îl va da în judecată.

„De 5 ani de zile am acceptat fără să reacţionez la frustrările permanente ale domnului Nicolicea. Eu pot să înţeleg şi lunga suită de calomnii şi neadevăruri pe care le-a spus despre mine, dar de această dată vreau să fiu extrem de clar. Dacă are întrebări cu privire la modul în care a fost exclus, are un coleg de guvern, pe vicepreşedintele de atunci, Liviu Dragnea, care a fost prezent la şedinţa de atunci a organizaţiei”, a declarat Geoană, sâmbătă.

„Totul are o limită. În clipa în care vii în spaţiul public cu astfel de acuzaţii mincinoase, atunci pot să spun că luni dimineaţă îl dau în judecată. Este cea mai mare invenţie şi minciună pe care am auzit-o vreodată. Iar banii pe care îi voi obţine ca daune pentru insultă, calomnie şi minciună le voi dona unui ONG cu o singură condiţie: sa inventeze un premiu anual pentru lichelism şi traseism în politică. Cred că domnul Nicolicea s-ar califica într-un „grup select” de politicieni care pot primi o astfel de etichetă. Să vii cu astfel de minciuni sfruntate este totalmente inacceptabil”, a mai spus Mircea Geoană.

Eugen Nicolicea a adăugat că Geoană a spus că a primit cei 40.000 de euro la grupul social-democraţilor din Parlament. Nicolicea a fost preşedintele organizaţiei PSD Mehedinţi şi a fost exclus din partid fără să fie anunţat. În prezent, el este vicepreşedintele UNPR.

Citeşte şi:

Geoană cere un proiect de consens naţional. Ce rol ar avea Klaus Iohannis

Senatorul Mircea Geoană, proaspăt exclus din PSD, vorbeşte despre un Proiect Naţional, centrat în jurul preşedintelui Klaus Iohannis. Totodată, Geoană face un apel la liderii politici să aibă mai mult curaj politic şi, în acelaşi timp, să înceteze cu vrajba naţională.

Mircea Geoană: Voi notifica RA-APPS că sunt în curs de mutare. Este o chirie de peste 3.000 de euro

Senatorul PSD Mircea Geoană spune că va renunţa la contractul cu RA-APPS şi că va notifica Regia că este în curs de mutare.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului