Război în coaliţie. Toate acuzaţiile pe care şi le aduc partidele aflate la Putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coaliţia PSD-ALDE se află pe un butoi cu pulbere în condiţiile în care politicienii celor două formaţiuni se acuză reciproc de sabotarea unor planuri în ceea ce priveşte schimbările din Justiţie, demiteri de diplomaţi sau întârzierea unor proiecte legislative.

PSD e formaţiunea care pune cel mai mult pe seama partenerului său de coaliţie lentoarea cu care au mers discuţiile şi adoptarea legilor Justiţiei, a Codurilor Penale, acestea fiind recent declarate neconstituţionale, sau refuzul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a da o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, act prin care Liviu Dragnea ar scăpa de procesele penale. La gâtul lui Toader au sărit Florin Iordache, Valeriu Steriu sau Cătălin Rădulescu, ultimul fiind, de altfel, lăsat în faţă să aducă acuzaţiile cele mai dure la adresa adversarilor lui Liviu Dragnea sau la adresa celor care nu susţin controversatele legi ale PSD din domeniul Justiţiei. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, i-a luat apărarea lui Toader şi-l vrea în continuare ministru al Justiţiei, dar Dragnea vrea impunerea unui ministru loial, cu carnet de partid, potrivit unor surse politice.  „Exact ca la domnul Lazăr, fără îndoială şi domnul Toader va fi evaluat. Cine îl evaluează pe domnul Toader? Doamna prim-ministru“, a declarat Florin Iordache, oferind astfel un indiciu asupra sorţii ministrului.

Cazul Maior

O a doua cauză a scandalului din coaliţie este faptul că ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, nu a ţinut cont de solicitările lui Liviu Dragnea de a-i înmâna lui  Klaus Iohannis decretul de rechemare în ţară a ambasadorului României în SUA, George Maior. Meleşcanu, politician tot din ALDE, nu a început niciun demers în ceea ce-l priveşte pe Maior, iar după o vizită în Statele Unite a subliniat că doar dacă vor exista „argumentele necesare“ va da curs cererii lui Dragnea.

Parlamentarii ALDE sunt văzuţi de social-democraţi drept principalii vinovaţi pntru întârzierea adoptării Legii offshore. Între cele două partide au fost negocieri la sânge pentru forma finală a  legii, dar şi acuzaţii dure, cum au fost cele între deputatul PSD Liviu Pleşoianu şi deputatul ALDE, Andrei Gerea. Gerea a punctat faptul că PSD şi Pleşoianu ar face jocurile Rusiei prin cererile lor, în timp ce aleşii ALDE au fost consideraţi susţinători ai companiilor din Occident.  

„Se scarmă şi nu dă autorizaţie de mediu“

Nu în utimul rând, deputatul Cătălin Rădulescu a luat-o la ţintă şi de Graţiela Gavrilescu, vicepremier şi ministru al Mediului. „Pe doamna Gavrilescu eu sunt foarte supărat. Nu a dat avizul de un an de zile pentru autostrada Piteşti-Sibiu, nu putem să facem autostrada din cauza ei. Sunt licitaţiile făcute şi dânsa de un an de zile se scârmă unde s-o fi scârmând şi nu dă autorizaţie de mediu“, a declarat Rădulescu pentru Mediafax.

Încep racolările

Râca între cele două partide a dus şi la începerea ofensivei PSD în racolarea de noi parlamentari. Potrivit unor surse politice, PSD vrea să ia mai mulţi aleşi ai ALDE, dar negociază şi cu unii parlamenari ai PMP. De altfel, PSD e din ce în ce mai fragil în Parlment, în ultimul timp trecând cu greu legile importante.

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Încrengături în jurul spitalului privat din Constanța, unde o mamă a murit după naștere. „Era un cabinet al domnului Mazăre la parterul spitalului”
Momentul în care trei chinezi au fost prinși în timp ce încercau să cumpere uraniu de pe piața neagră, în Georgia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cele 3 semne zodiacale chinezești care atrag abundența în săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025