Rareş Bogdan: „Îl asigur pe Ludovic Orban că va avea un contracandidat foarte puternic pentru şefia PNL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rareş Bogdan este de părere că actualul lider al PNL va avea un contracandidat foarte puternic la Congres. FOTO: Facebook/ Rareş Bogdan

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL,  a afirmat, luni, că Ludovic Orban va avea un contracandidat „foarte puternic” pentru şefia partidului. Liberalul a mai transmis că Florin Cîţu, Emil Boc, Ilie Bolojan, Dan Motreanu şi Robert Sighiartău s-ar putea număra printre opţiuni.

Rareş Bogdan a declarat că Ludovic Orban va avea un contracandidat foarte puternic la Congresul PNL. Acesta a subliniat că, personal, este extrem de puternic, nu „foarte puternic”, însă nu va candida pentru şefia partidului.

„Primul lucru într-un Congres, într-o bătălie, este să ai o retorică bună, retorica învingătorului. Mai e mult până departe. Îl asigur cu simpatie pe Ludovic Orban că va avea contracandidat şi va avea unul foarte puternic. (…) Eu sunt extrem de puternic, nu foarte puternic, dar eu nu candidez. Eu candidez în echipa câştigătoare. (…) Suntem partid liberal, este normal să existe competiţie, cred că nici Ludovic Orban, nici altcineva nu-şi doreşte să existe un singur candidat, sunt absolut convins că va exista minim un contracandidat, dacă nu chiar doi. Există oameni foarte buni în PNL care vor intra într-o competiţie directă, frumoasă cu Ludovic Orban şi cel mai bun dintre ei va câştiga. Este şi Florin Cîţu o opţiune, şi Emil Boc o opţiune, este şi Ilie Bolojan şi Dan Motreanu, este şi Robert Sighiartău o opţiune, avem mai multe opţiuni. Eu am spus-o ca să nu existe niciun fel de speculaţie – voi intra pe poziţiile doi-trei în echipa câştigătoare”, a afirmat Rareş Bogdan, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL, informează Agerpres.

Liberalul a mai amintit că, în prezent, 11 filiale ale PNL au conduceri interimare, iar alegerile ar trebui organizate cât mai curând cu putinţă, ţinând cont de o analiză a rezultatelor scrutinelor din ultimii ani.

„Cred că, în funcţie de ce hotărăşte Biroul Executiv Naţional, Biroul Permanent, vom lua o decizie, dar astăzi nu cred că trebuie să ne concentrăm pe alegerile din PNL. Părerea mea este că trebuie să ne concentrăm pe ieşirea din pandemie, pe gestionarea vaccinării (…) şi pe măsurile de relaxare economică şi pe implementarea PNRR, după asta putem să ne gândim şi la Congres. Românii nu cred că asta îşi doresc astăzi să vadă o bătălie internă la nivelul PNL, ci să vadă cum gestionăm ieşirea din pandemie şi venirea cu măsuri economice pentru români”, a afirmat Rareş Bogdan.

Ludovic Orban a anunţat, în şedinţa conducerii PNL de luni dimineaţă, faptul că săptămâna viitoare vor începe procedurile pentru pregătirea Congresului formaţiunii, susţin surse politice pentru „Adevărul”. Şeful liberalilor a venit şi cu o explicaţie privind urgentarea organizării Congresului PNL: „Să îl facem până la apariţia unui posibil nou val, probabil septembrie”. 

Vicepreşedintele Florin Roman i-a reproşat lui Orban că el a aflat pe surse că este dorită organizarea congresului pe 15 septembrie şi faptul că în interiorul partidului nu a fost deloc discutat tema datei. 

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă