Raportorul Moscovici cere României măsuri pentru protecţia copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aseară a intrat în dezbaterea Comisiei de Afaceri Externe, propunerea de rezoluţie a Parlamentului European privind aderarea României la UE. Autorul acesteia, socialistul francez Pierre

Aseară a intrat în dezbaterea Comisiei de Afaceri Externe, propunerea de rezoluţie a Parlamentului European privind aderarea României la UE.
Autorul acesteia, socialistul francez Pierre Moscovici, Vice-Preşedinte al PE, consideră că progresele înregistrate de România, de la raportul Comisiei din Mai 2006 până în prezent, sunt "considerabile" şi "în consecinţă, aprobă propunerea de aderare a României la 1 Ianuarie 2007 în UE". Recentele acţiuni ale unor europarlamentari liberali, ca Jean Marie Cavada şi Claire Gibault sau ale minorităţii maghiare, se pare că nu au rămas fără ecou, deoarece raportorul Moscovici cere consolidarea reformelor în domeniul protecţiei copiilor, al persoanelor cu handicap mental şi integrarea minorităţilor, în special maghiară şi romă. Raportorul are critici de adresat pentru domenii cum ar fi: reforma sistemului juridic şi lupta împotriva crimei organizate şi corupţiei.

Mai multe pentru tine:
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Brutar celebru: Pâinea ținută în frigider se învechește de trei ori mai repede. Cum recomandă să o depozităm
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mobilizare impresionantă. Cehii au strâns în 48 de ore suma necesară pentru achiziția unei rachete Flamingo pentru armata ucraineană
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali