Raluca Turcan, despre asemănări dintre cazul Bulai și lumea politică: ajungi acasă și plângi și te-ntrebi dacă merită să reziști

0
Publicat:

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a vorbit sâmbătă despre asemănările dintre cazul Bulai și lumea politică, spunând că „lumea politică este extrem de misogină şi de sexistă”.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, spune că lumea politică este extrem de misogină și de sexistă

Orice femeie din politică trece cel puţin prin situaţii de agresiune verbală, grotescă până în măduva oaselor, care te fac să ajungi acasă, să plângi şi să spui dacă merită să rezişti într-o lume unde cei care ar trebui să fie modele ajung să se comporte atât de grobian”, a spus Raluca Turcan la Prima TV.

Raluca Turcan, ministrul Culturii, a fost întrebată, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă a întâlnit în carieră profesori sau politiceni de tipul lui Alfred Bulai.

În primul rând, toate aceste informaţii scoase la iveală mi-au creat un sentiment de dezgust şi de revoltă despre un aspect grotesc care există în societatea românească. Şi e bine că doamnele, femeile, studentele care au fost agresate s-au adresat poliţiei, pentru că este o chestiune care ţine de poliţie. Îndemn orice persoană care este supusă agresiunii emoţionale sau fizice să se adreseze poliţiei. Experienţele mele personale mi-au confirmat, în toţi aceşti ani de existenţă şi de supravieţuire în lumea politică, că societatea românească este misogină cu porniri sexiste, iar lumea politică este extrem de misogină şi de sexistă. De nenumărate ori, la tribuna Parlamentului, femeile sunt jignite până în măduva oaselor, cu tot felul de remarci groteşti, privite cu îngăduinţă şi cu zâmbetul pe buze de bărbaţii din Parlament, unde reprezentarea femeilor este de doar 10%. Ajunge să fie motiv de amuzament între bărbaţi cât de tare au reuşit să jignească o femeie”, a spus ministrul Culturii.

Raluca Turcan a mai fost întrebată dacă au trăit cazuri în care colegi din politică au depăşit linia roşie a decenţei.

Foarte multe. Şi nu sunt singura. Cred că orice femeie din politică trece cel puţin prin situaţii de agresiune verbală, grotescă până în măduva oaselor, care te fac să ajungi acasă, să plângi şi să spui dacă merită să rezişti într-o lume unde cei care ar trebui să fie modele ajung să se comporte atât de grobian”, a spus Raluca Turcan.

Petiții privind abuzuri la Muzeul de Artă al României

Ministerul Culturii, condus de Raluca Turcan, a anunţat că va trimite Corpul de Control la Muzeul Naţional de Artă al României, după ce a primit mai multe memorii din partea unor angajaţi care au reclamat faptul că există „discriminare, presiune" şi chiar „hărţuire sexuală".

În cadrul conflictului mai vechi din cadrul MNAR, au fost depuse la Ministerul Culturii 7 memorii (toate odată) în data de 19 aprilie 2024 care invoca disfuncţionalităţi în activitatea instituţiei, discriminare, presiune şi unul care se refera la actiuni ce pot fi interpretate drept hărţuire cu tentă sexuală (memoriul 2313/19.04.2024), plus o sesizare a directorului economic (în data de 23.07.2024)", a precizat Ministerul Culturii.

Sociologul Alfred Bulai, profesor şi cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cerea studentelor să se dezbrace în faţa lui, în practică, în camera unde este cazat şi unde le cheamă să le ofere feedback academic, a scris, luni, site-ul de investigaţii snoop.ro, după ce a discutat cu 18 victime şi martori din perioada 1995-2024 despre comportamentul profesorului de-a lungul carierei sale de aproape trei decenii, dintre care mai mult de 20 de ani în SNSPA.

Poliţia Capitalei a deschis, luni, un dosar de cercetare penală pentru ”folosirea funcţiei în scop sexual”, după acuzaţiile aduse profesorului Alfred Bulai, iar, marţi, acesta a fost suspendat din toate activităţile didactice şi din toate funcţiile deţinute la SNSPA. Zeci de mailuri vizând comportamentul lui bulai au fost primite de procurorii care anchetează cazul, după ce au lansat un apel în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos