Rafila îl acuză pe Vlad Voiculescu că ar fi încercat să preia controlul politic asupra INSP: A modificat condiţiile unui concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin

Reprezentantul României la OMS şi deputat PSD Alexandru Rafila l-a acuzat pe ministrul demis al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că a încercat să preia controlul politic asupra Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) prin modificarea condiţiilor unui concurs de consilier. De asemenea, acesta a criticat-o şi pe fostul secretar de stat Andreea Moldovan.

Alexandru Rafila a explicat că ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, de la care a izbucnit scandalul ce a dus la demiterea saşi a ministrului Sănătăţii, introduce o serie de criterii faţă de care INSP nu a fost de acord.

„Înţeleg perfect ce vrea să spună acest ordin. Trebuie să vă spun o mică poveste din spatele acestui ordin. El a fost discutat mai pe larg în data de 23 martie cu colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică. Aceşti indicatori nu au fost agreaţi de colegii de la INSP, pentru că nu pot fi calculaţi.

De exemplu, la proporţia de cazuri pozitive dintr-o anumită localitate - nu se poate calcula acest lucru, pentru simplul motiv că acele teste care sunt negative nu se alocă nici măcar judeţului, cu atât mai puţin localităţii, deci e clar că nu se puteau calcula aceşti indicatori. Trecerea, acordarea acelui punctaj care te ducea în zona de carantină, era prea bruscă. Adică vă dau un exemplu: un grad de pozitivitate de 9,9 era cotat cu 0, un grad de pozitivitate de 10,1 era cotat cu maximum, cu 10 puncte. Or, o astfel de abordare este o abordare care generează foarte multe situaţii - presiune nu numai pe sistemul de sănătate, dar duce la blocarea activităţilor economice şi sociale”, a declarat marţi seară Alexandru Rafila pentru Digi24.

Mai departe, Rafila acuză că ordinul ar fi fost elaborat în mod neprofesionist, de „consilieri ai dlui ministru care nici măcar nu sunt medici specialişti. Dânsul avea acolo 2-3 medici, care sunt prezenţi pe la posturi de televiziune, unii dintre ei nu au nicio specialitate medicală, sunt mai degrabă autodidacţi”,a mai relatat deputatul PSD.

„Mă îndoiesc că ordinul a fost agreat de CNSU

Rafila a mai preciza că se îndoieşte de faptul că CNSU ar fi agreat ordinul Andreei Moldovan.

„Din punctul meu de vedere, nu era un ordin de publicat, cu atât mai mult cu cât ceea ce a spus dna dr. Moldovan, că el a fost agreat în Comitetul tehnico-ştiinţific al CNSU (Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă - n.r.), este un lucru de care eu mă îndoiesc şi, mai mult, acest Comitet tehnico-ştiinţific nu are niciun rol decizional, cum spunea doamna dr. Moldovan, are un rol pur consultativ. Acolo sunt foarte multe persoane, sunt militari de la ISU, de la aeroporturi ş.a.m.d., care nu au niciun fel de competenţă ca să judece un astfel de ordin, ci instituţiile calificate, nu diverse comitete. În mod normal, el trebuia să fie validat de o structură de sănătate publică calificată, iar ulterior să fie prezentat”, a mai afirmat reprezentantul României la OMS.

„S-a încercat politizarea INSP

Deputatul PSD l-a acuzat apoi pe ministrul demis Vlad Voiculescu că ar fi încercat să-şi impună un consilier la INSP prin modificarea condiţiilor unui concurs.

„Tărăşenia asta are şi o continuare sau ar fi avut şi o continuare, pentru că după ce colegii de la INSP au avut obiecţii referitoare şi la acest ordin, şi la alte poziţii ale Ministerului Sănătăţii - obiecţii profesionale, repet, nu obiecţii subiective - s-a încercat politizarea INSP. Dl.ministru a schimbat şi pot să vă pun la dispoziţie documentele semnate de dl. ministru mai multe ordine prin care a modificat condiţiile de concurs, încât unul dintre consilierii lui să poată să ocupe această poziţie. A anulat comisia de concurs, a modificat şi condiţiile legate de organizarea concursului, în scopul de a genera un control asupra INSP, care era un control politic, nu era vorba de un control profesional”, a conchis Rafila.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare