Rafila, despre invitaţia premierului făcută PSD: „Ne-a făcut analfabeţi în Parlament. Invitaţia trebuie să se întâmple după scuze publice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin

Alexandru Rafila a afirmat, în contextul în care premierul a spus că este pregătit să asculte opinia specialiştilor din PSD, că îşi aminteşte momentul când Florin Cîţu a fost în Parlament şi i-a numit pe social-democraţi analfabeţi. „Eu nu mă simt analfabet, cu atât mai puţin în raport cu domnul prim-ministru”, a mai spus deputatul PSD, care a adăugat că şeful Guvernului ar trebui să îşi ceară scuze public pentru atitudinea pe care a avut-o.

„Cred că domnul premier a făcut o invitaţie către PSD, nu a făcut o invitaţie numai către mine. Deci a fost o invitaţie către PSD. Acuma nu ştiu dacă sunt principalul specialist, poate sunt cel mai greu, dar nu ştiu dacă sunt principalul. Sigur că trebuie să fie un efort naţional combaterea pandemiei. Asta este clar pentru toată lumea. În al doilea rând, eu mi-aduc aminte că domnul Cîţu a fost în Parlament, că acum sunt şi eu în Parlament, şi ne-a făcut analfabeţi. Eu nu mă simt analfabet, cu atât mai puţin în raport cu domnul prim-ministru”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat joi într-o conferinţă de presă cum răspunde invitaţiei premierului care a spus că e pregătit să vorbească cu specialiştii din PSD.

El a adăugat că timp de trei luni premierul şi ministrul Sănătăţii nu au făcut nimic, iar acum prim-ministrul lansează o invitaţie la discuţii pentru a rezolva situaţia împreună, dar în acelaşi timp şi insultă PSD ca să fie sigur că invitaţia nu are un răspuns pozitiv.

„În mod evident o astfel de invitaţie cred că trebuie să se întâmple după, în primul rând, scuze publice legate de atitudine, de o a asumare a nerealizărilor timp de 3 luni. Adică eu nu pot să stau 3 luni de zile şi să nu fac nimic, ca ministru al Sănătăţii şi implicit ca premier al României, după care vin şi te invit la un dialog ca să vedem cum rezolvăm împreună situaţia şi te şi insult între timp ca să fiu că invitaţia pe care ţi-o adresez nu va avea un răspuns pozitiv. Cred că sunt lucruri care ar trebui să dea de gândit, nu neapărat domnului prim-ministru, în general, încât astfel de derapaje să nu mai aibă loc”, a explicat Rafila.

Florin Cîţu a declarat, în urmă cu câteva zile, că este pregătit să asculte opinia specialiştilor din PSD cu privire la evoluţia pandemiei şi măsurile care ar putea limita răspândirea virusului

„Am văzut în spaţiul public, la PSD, mesaje uşor confuze. Acum câteva luni spunea că suntem prea relaxaţi, acum vin şi ne spun că impun resticţii. ​Sunt pregătit să ascult şi opinia specialiştilor din PSD. Specialiştii nu au culoare politică, lupta pentru sănătatea românilor nu are culoare politică. Decât să dăm mesaje confuze e momentul să stăm la masă toţi, specialiştii, să vedem care sunt cele mai bune măsuri pentru sănătatea românilor”, a afirmat premierul. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice