Raeţchi susţine parteneriatul civil propus de CNCD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi. Foto: Eduard Enea.

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a anunţat public că susţine parteneriatul civil propus de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), precizând că nu vede de ce ar exista opoziţie, fiind un proiect foarte bine realizat şi argumentat. Acesta a explicat că este vorba despre „un alt tip de contract civil”, nedirecţionat doar spre cuplurile de acelaşi sex.

„Susţin proiectul de lege privind parteneriatul civil, realizat de CNCD şi de o serie de asociaţii care apără drepturile omului. Este extrem de bine lucrat şi autorii merită felicitaţi, chiar dacă la nivelul comisiilor pot să mai apară modificări de nuanţă. Mi-ar fi greu să înţeleg de unde ar putea să apară o opoziţie argumentată faţă de un astfel de proiect. Am înţeles, în tot acest timp, că există o rezervă faţă de redefinirea căsătoriei, dar aici vorbim despre un alt tip de contract civil. Dacă nici măcar pe acesta nu îl acceptă cei care se opun, atunci ce drepturi mai sunt dispuşi să le ofere celor care sunt diferiţi de ei? În al doilea rând, parteneriatul civil nu este direcţionat exclusiv către cuplurile de acelaşi sex, oferind o serie de beneficii juridice şi pentru cupluri heterosexuale care aleg un parteneriat legal, diferit de căsătorie. În al treilea rând, mi se pare nefericit acel argument care spune că "parteneriatul civil este primul pas spre legalizarea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex" şi, de aceea, trebuie respins. Noi nu putem respinge un proiect legislativ bun pe o ipoteză despre viitor: e bun azi, dar mâine s-ar putea schimba. Faptul că orice lege se poate schimba mâine nu înseamnă că nu ar mai trebui să legiferăm deloc azi. Deci, pentru moment, nu am găsit niciun argument valid împotriva proiectului, iar argumentele religioase, oricât ar fi de solide teologic, nu pot decide legislaţia unui stat laic. Sper că în următoarele zile vom respira un aer european în Parlament şi nu vom vedea rezistenţa care a existat şi la abrogarea Articolului 200. Ca liberal, nu îmi pot imagina un alt scenariu," a declarat deputatul liberal Ovidiu Raeţchi.

Mai mulţi parlamentari au anunţat depunerea pe agenda Parlamentului a unei legislaţii pentru parteneriatul civil, o decizie „oportună” după rezultatul de la referendum după cum consideră specialiştii, însă una ce riscă să antagonizeze vechiul aliat, Biserica Ortodoxă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne