Raeţchi (PNL), despre dosarul 10 august, îngropat de DIICOT: Precedent periculos. Lucrurile nu vor rămâne aşa în privinţa represiunii coordonate de PSD!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Raeţchi, deputat PNL      Foto: Eduard Enea

”Fără sancţiuni şi îmbunătăţiri legislative, 10 august va fi un precedent periculos pentru funcţionarea în limite constituţionale a instituţiilor de forţă şi, implicit, pentru democraţia din România”, susţine liberalul Ovidiu Raeţchi, după ce DIICOT a îngropat dosarul privind represiunea violentă din 10 august 2018, din timpul guvernării PSD.

”Ca orice hotărâre a procurorilor sau a judecătorilor, decizia DIICOT în dosarul 10 august trebuie luată ca atare şi respectată, aceasta putând fi verificată doar în cadrul unui control ierarhic deja anunţat. Sute de protestatari nevinovaţi din societatea civilă - dar şi membri ai PNL sau ai Opoziţiei anti-Dragnea - au fost răniţi şi gazaţi atunci, deci nemulţumirea socială este împărtăşită sincer de fiecare liberal.

Există, însă, o prerogativă disciplinară ce poate fi folosită de ministerul de Interne. În contextul de azi, devine esenţial să aflăm rezultatele anchetei interne pentru identificarea şi sancţionarea - măcar pe linie disciplinară! - a celor care se fac responsabili de abuzurile comise împotriva protestatarilor paşnici. În plus, pe o serie de capitole relevante cercetarea penală continuă - şi am încredere că procurorii vor face dreptate.

Fără sancţiuni şi îmbunătăţiri legislative, 10 august va fi un precedent periculos pentru funcţionarea în limite constituţionale a instituţiilor de forţă şi, implicit, pentru democraţia din România.

Lucrurile nu vor rămâne aşa în privinţa represiunii coordonate de PSD! Lucrurile se vor schimba şi în privinţa modului în care Jandarmeria gestionează adunările publice, pentru că proiectul de lege menit să lărgească dreptul de protest este finalizat, semnat şi intră deja pe circuitul legislativ.

Lucrurile nu vor rămâne aşa!”, scrie Ovidiu Raeţchi pe Facebook. 

Procurorul general Gabriela Scutea a declarat miercuri, după ce DIICOT a clasat dosarul '`10 august'', că înţelege `emoţia publică'' suscitată de această cauză şi a anunţat că toate actele de la dosar vor fi `cântărite" în cadrul controlului ierarhic.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică