Radu Mazăre ar putea lipsi de la Congresul PSD pentru că merge în Madagascar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Mazăre este un obişnuit al destianţiilor exotice FOTO: Adevărul

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, spune că ar putea lipsi de la Congresul PSD din luna aprilie pentru că în perioada respectivă se află în Madagascar, unde ar urma să înceapă construcţia bungalow-urilor pe terenul concesionat de primar anul trecut.

"S-ar putea să fiu în Madagascar atunci când este Congresul PSD. Mă duc să încep bungalow-urile. Dar nu vezi că nu mă lasă, că pun Congresul", a povestit, într-o conferinţă de presă, Radu Mazăre, amuzat de situaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat ce va face în cazul în care Victor Ponta îi va cere să fie prezent la congres, Mazăre a spus că organizaţia PSD Constanţa va fi reprezentată de Nicuşor Constantinescu, prim-vicepreşedinte al social-democraţilor constănţeni, şi că nu crede că o să sufere Ponta că este el plecat în Madagascar.

"Am de pornit investiţia acolo, aşa era programat. Întâmplător, congresul pică exact pe perioada în care eu trebuie să fiu plecat acolo o săptămână. Dar nu cred că suferă Ponta fiindcă o să fiu eu în Madagascar, oricum e Nicuşor care mă reprezintă, face tot ce trebuie în politică", a explicat Radu Mazăre.

În primăvara anului trecut, el a anunţat că a concesionat aproape două hectare în nordul Madagascarului, unde doreşte realizarea unei investiţii turistice, formate din bungalow-uri, restaurant şi un club.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, declara, în ianuarie, în debutul şedinţei BPN, că propune organizarea Congresului pe 20 aprilie, el arătând că la acest for partidul trebuie pregătit pentru a exista şi acţiona separat de Guvern.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos