RAAPPS îl lasă pe Traian Băsescu fără vilă de protocol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO Arhivă

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a precizat, într-un răspuns pentru „Adevărul”, că fostul preşedinte Traian Băsescu şi membrii familiei sale nu mai beneficiază de locuinţa de protocol. Contractul de folosire a locuinţei a încetat, în urma verdictului ÎCCJ privind colaborarea fostului şef de stat cu Securitatea. Prin urmare, Băsescu trebuie să părăsească locuinţa în termen de 60 de zile.

RAAPS a venit cu explicaţii referitoare la situaţia fostului preşedinte Traian Băsescu, după verdictul definitiv privind colaborarea cu Securitatea. 

Redăm mai jos comunicatul de presă transmis de RAAPPS: 

„PRECIZĂRI privind actuala situaţie locativă a Dl. TRAIAN BĂSESCU, fost preşedinte al României în perioada 2004 - 2014 Dl.

Traian Basescu, în calitate de şef al statului roman în perioada 2004-2014, în temeiul art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 406/2001- privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, beneficiază de prevederile legii sus menţionate de la încetarea mandatului.

În temeiul aceloraşi dispoziţii legale, a fost încheiat contractul nr. 1905/ 19.02.2015, având ca obiect ”folosinţa gratuită a locuinţei pentru imobilului situat in Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1”.

Având in vedere ca: La data de 23.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv in Dosarul nr. 3160/2/2019, în sensul respingerii recursului formulat de dl. Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a fost constatată calitatea de colaborator al securităţii a fostului şef de stat; - Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „ Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.

Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia şi, în consecinţă, contractul de folosinţă a locuinţei încetează.

În aceste condiţii, atat titularul, cât şi membrii familiei acestuia au obligaţia de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare. În cazul în care părţile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spaţiul nu se eliberează la termenul de mai sus, competenţa de soluţionare revine instanţelor judecătoreşti române, conform dispoziţiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea”, a transmis Biroul de Presă al R.A.-A.P.P.S. 

Zilele trecute, Traian Băsescu a rămas şi fără protecţia celor de la Serviciul de Pază şi Protecţie.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort