Puterea exemplului negativ: aleşii au obosit să mai poarte mască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan, suprinsă fără mască într-un grup mare de persoane. FOTO G4Media

Mai mulţi demnitari, printre care Raluca Turcan şi Vlad Voiculescu, au fost surprinşi fără mască în spaţii publice. Criticaţi, miniştrii şi-au recunoscut greşeala, spre deosebire de unii aleşi ai AUR care îşi fac un titlu de glorie din nepurtarea măştilor.

Politicienii români, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie, au demonstrat în ultimele săptămâni că au început să obosească de la respectarea măsurilor sanitare, cea mai vizibilă situaţie fiind lipsa măştii de protecţie, deşi România se confruntă cu un număr de cazuri în continuă creştere şi cu un număr record de pacienţi la ATI.

Deşi ar trebui să fie principalul promotor al măsurilor de siguranţă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost surprins luni, în Parlament, fără masca de protecţie, timp de aproape 20 de minute. Ulterior, demnitarul a recunoscut că a greşit, adăugând că „toate criticile sunt justificate”. Ministrul a precizat că în momentul respectiv se afla singur în încăpere şi că şi-a dat masca jos pentru o intervenţie într-o videoconferinţă. „Fără îndoială, am greşit, şi toate criticile sunt justificate. Regulile trebuie respectate”, a mai punctat Voiculescu.

Fostul consilier onorific al acestuia, Răzvan Cherecheş, l-a criticat dur pentru acest gest, afirmând că este „profund şocat”. „Este inadmisibil ca ministrul Sănătăţii să dea un astfel de exemplu în plin val trei, cu secţiile de terapie intensivă aglomerate, cu restricţii majore! Nu am cuvinte”, a subliniat Cherecheş.

Un alt guvernant prins fără mască şi încălcând regulile este ministrul Muncii, Raluca Turcan. Chiar la o zi după ce Guvernul a anunţat noi restricţii, Raluca Turcan a fost surprinsă alături de preşedinte CJ Sibiu şi încă alte şase persoane într-o remorcă a unei maşini. Niciuna dintre persoane nu avea mască. Totul a avut loc la o acţiune de împădurire în zona montană a oraşului Tălmaciu, acolo unde, din imaginile publicate pe Facebook, o parte chiar de Raluca Turcan, se observă cu oficialii uită, în unele ipostaze, să-şi pună masca. Ulterior, ministrul Muncii şi-a cerut scuze pe Facebook şi a cerut să fie amendată. „Am solicitat să fiu amendat. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente şi în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenţie, pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare”, a declarat Turcan. Şeful de partid al acesteia i-a transmis de faţă cu televiziunile că trebuie să plătească amenda, subliniind că i-a şi dat telefon pentru a se asigura că face acest lucru.

AUR, în război cu masca de protecţie

Un fost deputat AUR, deputatul Mihai Lasca, a fost surprins pe holurile Parlamentului fără mască. Întrebat despre jurnalişti dacă şi-a făcut vaccinul împotriva COVID-19, acesta s-a declarat „insultat” şi a susţinut că infecţia nu ar fi decât „o răceală”. Deputatul a adăugat apoi că nici când îşi face cumpărăturile la magazin nu poartă masca de protecţie, şi dacă nu este lăsat să intre fără ea, atunci nu mai face cumpărături.

Pe de altă parte, deputatul Lucian Florin Puşcaşu de la AUR s-a prezentat la Parlament fără mască şi nu a vrut să-şi spună când I s-a recomandat acest lucru de către jurnalişti. Întrebat care este motivul pentru care nu o poartă, acesta a afirmat cinic „că nu este de interes public” şi că „există lucruri cu adevărat importante pe lumea asta”, după care a fugit de jurnalişti într-un birou apropiat.

Ce spun specialiştii

„Adevărul” a stat de vorbă cu mai mulţi specialişti privind atitudinea politicienilor. Întrebat ce mesaj transmit  guvernanţii prin nerespectarea regulilor sanitare, sociologul Mircea Kivu a explicat că gesturile lor nu au vreo explicaţie logică. „Un mesaj prost. Ce să transmită. Măcar ăia de la AUR au o explicaţie. Cei de la Guvern nu au niciuna, decât faptul că nici lor nu li se par destul de importante măsurile pe care le-au luat”, a subliniat sociologul.

Critic faţă de politicieni a fost şi sociologul Alfred Bulai: „Sunt două aspecte. Există parlamentari care s-ar putea să protesteze şi e dreptul parlamentarului să protesteze. E o cu totul o altă situaţie când e vorba de parlamentari din arcul guvernamental sau chiar de miniştri. Demnitarii sunt într-o poziţie de putere. Reprezintă instituţia în cauză. Problema e că eu trebuie să dau un exemplu şi să respect legea, chiar dacă mi se pare o cretineală sau că nu are nicio valoare”. Mai mult, sociologul a precizat faptul că prin astfel de gesturi ajung cei din Guvern la un grad de încredere din ce în ce mai mic, mai ales că sunt la putere într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic.

Mai multe pentru tine:
Cutremur la Celtic! Antrenorul și-a dat demisia, după ce echipa s-a prăbușit la 8 puncte de liderul-surpriză
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Peste 40.000 de pelerini au trecut prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale. Pelerinajul continuă zi și noapte până pe 31 octombrie
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv