Puterea dă piept cu primul eşec din Senat. Cum s-a ajuns aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Dragu n-a reuşit să-i strângă pe toţi liberalii pentru votul de la Consiliul de monitorizare. FOTO Inquam Photos / George Călin

Majoritatea parlamentară asigurată de PNL şi USR-PLUS nu a putut să valideze numirea unei persoane susţinute pentru şefia unei instituţii aflate în subordinea Legislativului, după ce numeroşi liberali au lipsit de la votul final. În schimb, eşecul punctual a dus la numirea unei persoane sprijinite de PSD.

Concret, alegerea noului preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu a avut rezultatul dorit, fiind aleasă propunerea PSD, Emanuel Botnariu, care a strâns 62 de voturi „pentru”, în timp ce propunerea susţinută de USR-PLUS şi PNL, Nicoleta Predescu, a strâns doar 44 de voturi. Aritmetica arată că PNL şi USR-PLUS au 66 de senatori, iar dacă îi adăugăm şi pe UDMR-işti, ajungem la 75 de aleşi. Cu toate acestea, senatorii Puterii au fost prinşi pe picior greşit.

Toţi cei 25 de senatori ai USR-PLUS au fost prezenţi la vot, a explicat pentru „Adevărul” liderul senatorilor USR-PLUS, Radu Mihail. Chestionat dacă ştie de ce nu s-au mobilizat şi colegii din coaliţie, senatorul a punctat faptul că nu are nicio explicaţie.

Întrebată ce s-a întâmplat la votul de luni, Alina Gorghiu, vicepreşedintă a Senatului din partea PNL, a precizat faptul că răspunsul pe cifre ar trebui să-l aibă Virgil Guran, liderul senatorilor liberali: „Nu ştiu să spun clar fiecare de ce a lipsit. Cinci sunt miniştri, deci probabil au avut alte activităţi, câţiva sunt la APCE (n.r. – Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei). Virgil are numerele”. „Adevărul” a vrut să discute şi cu liderul senatorilor PNL, însă acesta nu a răspuns, în ciuda apelurilor repetate. 

Funcţia de preşedinte al acestui Consiliu de monitorizare poate fi văzută şi ca o sinecură politică, fiind bine remunerată şi ocupată până de curând de Florinel Butnaru, un fost senator PP-DD, apoi trecut la PSD. În condiţiile în care funcţia de preşedinte e asimilată celei de secretar de stat, şeful Consiliului de monitorizare poate încasa aproximativ 10.000 de lei lunar. Mandatul e unul pe patru ani, iar acesta poate fi reînnoit o singură dată.

Candidatul ales, omul lui Firea

Emanuel Botnariu, candidatul validat de Senat, este un fost senator PSD, apropiat de Gabriela Firea şi de primarul Voluntariului, Florentin Pandele, în perioada 2011-2012 fiind şi consilier local al acestei localităţi. Înainte de a fi ales senator în 2016, medicul Botnariu a fost director al Direcţiei de Asistenţă Medicală şi Educaţională Voluntari-Ilfov (2012-2013), apoi administrator al Societăţii Medicale „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Voluntari, unde 95% din capital e deţinut de Consiliul Local Voluntari.

USR-PLUS a anunţat că numirea acestuia va fi atacată la CCR pentru că nu ar corespunde criteriilor referitoare la experienţă şi neapartenenţă politică. De asemenea, probleme sunt şi pe partea de procedură, adică modul de avizare de la comisia de specialitate.

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?