PSD solicită Guvernului urgentarea legii consumatorului vulnerabil: „Scumpirile uriaşe impun măsuri urgente!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. FOTO: Arhivă

PSD a cerut Guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin de la 1 octombrie 2021.

„Scumpirile uriaşe ale electricităţii şi gazelor, cu peste 70% faţă de anul trecut, efect al liberalizării iresponsabile decisă de guvernele PNL, impun măsuri urgente de protecţie a sutelor de mii de români care nu mai pot face faţă facturilor. Oficial, sunt peste 200.000 de gospodării în pragul debranşării”, au transmis social-democraţii miercuri, printr-un comunicat de presă. 

PSD nu este de acord cu aplicarea legii începând din prima lună a anului viitor, aşa cum susţin guvernanţii, motivând că „este un termen mult prea îndepărtat”.

„Octombrie, noiembrie, decembrie sunt luni în care creşte exponenţial consumul de energie electrică şi gaz, iar scumpirile masive vor duce facturile la valori insuportabile. PSD nu concepe ca, în plină iarnă, oamenii să fie abandonaţi în frig şi întuneric! De aceea a insistat ca legea consumatorului vulnerabil să fie introdusă pe ordinea de zi a sesiunilor extraordinare ale Camerei Deputaţilor, solicitare respinsă de actuala majoritate”, mai arată comunicatul.

PSD cere ori dezbaterea şi adoptarea în regim de urgenţă a legii, imediat după începerea sesiunii parlamentare, şi aplicarea ei de la 1 octombrie, ori adoptarea rapidă de către guvern prin OUG a măsurilor de sprijin necesare, indică sursa citată. De asemenea, social-democraţii solicită „imperativ” guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin încă de la 1 octombrie 2021.

„Nu există şi nu poate există scuza că nu sunt bani! Corporaţiile din energie pot şi trebuie să participe la protejarea consumatorilor. Aşa este echitabil şi absolut necesar, în viziunea PSD. PSD susţine amendamente esenţiale la legea consumatorului vulnerabil precum:

- subvenţionarea unei părţi din valoarea facturii la utilităţi pentru persoanele al căror venit se dovedeşte insuficient în raport cu majorarea tarifelor;

- stabilirea unui mecanism de plafonare a preţurilor la energie, dacă piaţa înregistrează o creştere artificială a tarifelor, cum ar fi de exemplu, o majorare mai mare de 30% într-un interval de 6 luni”, explică social-democraţii.

Nu în ultimul rând, PSD a transmis că pregăteşte un proiect de lege care să sprijine şi alte categorii de populaţie, dar şi firmele mici şi mijlocii.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a cerut Parlamentului accelerarea procedurilor pentru adoptarea proiectelor de lege privind consumatorul vulnerabil din sistemul energetic, respectiv măsurile pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online