PSD şi ALDE vor ca aleşii locali din partidele absorbite prin fuziune să devină independenţi. Motiv: îşi exercită mandatul împotriva voinţei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian, deputat ALDE

Parlamentarii PSD şi ALDE vor ca aleşii locali care provin dintr-un partid absorbit prin fuziune să devină independenţi, susţinând că există o situaţie ”total absurdă şi nedemocratică”, în care consilierii sunt forţaţi să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid împotriva voinţei lor, potrivit Mediafax.

”Conform Legii 393/2004, un ales local care părăseşte partidul pe ale cărui liste a candidat îşi pierde mandatul. Există însă o situaţie particulară, în care un ales local este forţat să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid împotriva voinţei sale. Această situaţie particulară este fuziunea prin absorbţie. Concret, un ales poate ajunge membru al altui partid, printr-o fuziune cu care nu este de acord, fiind forţat să activeze într-un partid politic din care nu doreşte să facă parte şi încălcând încrederea electoratului care l-a ales”, se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege, semnat de 108 parlamentari PSD şi ALDE, care a fost depus în Parlament.

Iniţiatorii apreciază situaţia ca fiind ”total absursă şi nedemocratică”.

”Din aceste motive, se impune modificarea articolelor 9, punctul h1 şi 15, punctul g1, astfel încât aleşii locali, membri ai partidelor politice absorbite prin fuziune, să devină consilieri independenţi”, mai precizează iniţiatorii, printre care Florin Iordache (PSD) şi Varujan Vosganian (ALDE).

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două