PSD se pregăteşte să aducă PPDD la guvernare. Ponta: Nu exclud să le dăm un minister. Diaconescu: Doresc ministerul Transporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Arhiva Adevărul

Liderul PSD, Victor Ponta, şi preşedintele executiv al social-democraţilor, Liviu Dragnea, s-au întâlnit la Palatul Parlamentului cu preşedintele PPDD, Simona Mann, şi cu secretarul general al partidului, Liviu Neagu, pentru a negocia încheierea unui protocol de colaborare. Una dintre doleanţele celor de la PPDD este obţinerea unui minister. Dan Diaconescu a declarat la Digi24 că doreşte Ministerul Transporturilor.

De asemenea, la negocieri au mai participat secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, şi prim-vicepreşedintele PPDD Diana Voiculescu.

Întâlnirea a avut loc în contextul negocierilor privind parafarea unui acord între cele două formaţiuni politice pentru crearea de majorităţi atât în Parlament, cât şi la nivel local. „Azi nu am luat decizii, pentru că nici nu putem lua doi-trei oameni. Trebuie să-mi consult colegii“, a spus premierul, la ieşirea de la negocieri.

Victor Ponta a dat de înţeles că este posibil ca PPDD să primească un minister, în contextul încheierii unui protocol între cele două formaţiuni.  

Preşedintele fondator al PPDD, Dan Diaconescu, a declarat la Digi24 că echipa sa negociază cu social-democraţii o listă care cuprinde 100 de solicitări. „Dorim introducerea votului obligatoriu, anularea taxei TV, interzicerea exploatării gazelor de şist. Dorim să-i aducem pe românii din străinătate acasă. Doresc ministerul Transporturilor, pentru a construi o autostradă de la Nădlac care să se vadă“, a afirmat Diaconescu. 

Cele două partide doresc să facă alianţe în principal pe plan local, pentru a contracara, pe unde se mai poate, noile majorităţi formate de echipa PNL-PDL. 

 „Am discutat în cadrul alianţei de guvernare faptul că, practic, în teritoriu, peste tot, o să se schimbe majorităţile, şi cam în toate judeţele majoritatea va fi PNL-PDL. Acum, ce să fac, noi suntem cei care i-am adus atâţia consilieri PNL, că era USL, acum plătim faptul că am fost corecţi atunci“, a declarat Ponta în urmă cu câteva zile. 

De partea cealaltă, Dan Diaconescu a subliniat importanţa crucială a formaţiunii pe care o conduce. „PPDD hotărăşte soarta administraţiei locale, sunt 34 de judeţe unde nu se pot face majorităţi, în acest moment, după ruperea USL, şi PPDD poate stopa jaful făcut de ciocoi“, spunea Diaconescu. Apoi, Dan Diaconescu a explicat că lupta pe care o poartă este îndreptată împotriva unui singur personaj, Traian Băsescu. 

„Îi rog pe ceilalţi oameni care conduc partide, indiferent de orientarea politică, să vină alături de mine, să mă asculte şi să facem ce i-am mai rugat în anii trecuţi, în lunile trecute, să facem alianţa anti-Băsescu“, a anunţat Diaconescu. Răspunsul la invitaţie a venit imediat din partea PSD. „Dacă Dan Diaconescu vrea să facem o alianţă anti-Băsescu, suntem acolo. Dacă e vorba de o alianţă anti-Băsescu, ne aşezăm la masă şi stabilim. Iar dacă nu a înţeles că PNL e pro-Băsescu, înseamnă că a fost plecat din ţară“, a spus Dragnea, care a dat de înţeles că nu este exclusă nici încheierea unei înţelegeri la nivel parlamentar între cele două formaţiuni.

Alianţa dintre PSD şi PPDD este cu atât mai surprinzătoare cu cât, multă vreme, Victor Ponta l-a acuzat public pe Dan Diaconescu că face jocurile lui Traian Băsescu. Apoi, după alegerile parlamentare, PSD a început să racoleze la bucată parlamentari PPDD, iar Dan Diaconescu îl făcea pe Ponta cu ou şi cu oţet. Astăzi, sunt parteneri politici. 

Citeşte şi: 

S-a înfiinţat USDD: Uniunea Socială Dan Diaconească

PLANURI În timp ce PNL şi PDL pregătesc marea fuziune de dreapta, PSD s-a aliat cu PPDD, formaţiunea patronată de Dan Diaconescu, pentru a mai păstra câteva majorităţi pe plan local.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea