PSD se dă de gol singur. Ministrul Tineretului, surprins cu ţigara aprinsă la CEx, chiar de colegii de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură

Bogdan Matei, ministrul tineretului şi sportului, a fost surprins cu o ţigară aprinsă în gură chiar în timpul şedinţei Comitetului Executiv al PSD din Palatul Parlamentului. Acesta a fost prins într-o înregistrare video realizată şi distribuită chiar de colegii săi din partid.

Deşi legea spune clar că fumatul în toate spaţiile publice închise, de stat sau private este interzis, Bogdan Matei este văzut cum îşi aprinde o ţigară şi fumează.

Ministrul nu uită doar legea, ci şi numele colegilor. La dezbaterea bugetului pe 2019, Bogdan Matei nu a recunoscut un secretar de stat din Ministerul Finanţelor, cu care se presupunea că a lucrat la elaborarea bugetului.

Aflat în spatele lui Şerban Nicolae, Bogdan Matei poate fi surprins cum îşi aprinde ţigara începând cu secunda 39 / Video Youtube / G4Media

Conducerea PSD se reuneşte în şedinţa de Comitet Executiv. Social-democraţii vor discuta despre Congresul din 29 iunie, congres pe care unii dintre liderii din teritoriu îl vor amânat pentru toamnă. Până în prezent trei persoane şi-au manifestat dorinţa de a candida: Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu şi Şerban Nicolae.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €