PSD pune condiţii draconice pentru noul Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos

Social-democraţii sunt decişi să negocieze la sânge funcţiile din viitorul Guvern, fiind vizată inclusiv funcţia de premier, precum şi minimum jumătate din ministere, în condiţiile în care PSD este partidul care deţine o treime din mandatele din Parlament, dar şi pentru că în sondaje aceştia sunt în creştere. Prin urmare, o asociere cu PNL şi intrarea la guvernare ar putea să-i coste electoral, aşa că sunt hotărâţi şă-şi vândă pielea scump.

Conform surselor „Adevărul”, la negocierile dintre cele două formaţiuni, PSD a cerut în primă fază cea mai înaltă funcţie în Executiv, premierul, alături de opt ministere, adică un număr egal de portofolii cu PNL, în contextul în care Uniunii Democrate Maghiare (UDMR) îi revin, conform discuţiilor politice, în formula de guvernare alături de PNL şi PSD, doar două ministere din totalul de 18.

În al doilea scenariu, adică în cazul în care liberalii nu renunţă la premier, sursele politice din interiorul PSD au declarat pentru „Adevărul” că social-democraţii sunt gata să ceară mai mult de jumătate din portofolii, printre acestea fiind ministere-cheie precum Finanţele, Transporturile, Sănătatea şi Internele. Mai mult, PSD a luat în vizor în special Ministerul Muncii, portofoliu care decide asupra pensiilor, alocaţiilor şi salariilor, adică subiecte sensibile pentru electoratul PSD. De altfel, ministerele dorite de social-democraţi sunt portofolii cu vizibilitate, ceea ce ar însemna că pot să comunice mult. Pentru moment, la nivelul conducerii PSD este linişte, în aşteptarea negocierii finale de intrare la guvernare, nefiind exclus ca la acel moment să apară tensiuni privind împărţirea portofoliilor.

În cazul în care nu se pun de acord asupra liniilor guvernării, PSD mizează în continuare pe anticipate, cu un guvern tehnocrat până la desfăşurarea alegerilor. Partidul are o decizie internă care spune că fiecare parlamentar care este pe funcţie în prezent să îşi păstreze poziţia pe listă.

Cele 100 de priorităţi

PSD a realizat o listă cu 100 de priorităţi pe care să le includă în programul de guvernare. Măsurile vizează controlul pandemiei, educaţia şi creşterea nivelului de trai, după cum au declarat surse din interiorul partidului pentru „Adevărul”. De exemplu, pensiile ar urma fie mărite cu 11%, nu cu 6%, cât a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, că vrea actualul Executiv. O dublare a creşterii ar avea loc şi în cazul alocaţiilor, adică de 84 de lei, nu 39, în cazul celor pentru copiii între 2 şi 18 ani, şi de 173 de lei, nu 49 de lei, în cazul celor cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani sau care au dizabilităţi.

În ceea ce priveşte criza sanitară, pe lângă extinderea testării şi a vaccinării, social-democraţii vor reanalizarea restricţiilor şi „profesionalizarea” funcţiilor publice care se ocupă de combaterea pandemiei. Pentru facilitarea accesului copiilor la educaţie, PSD cere desfăşurarea cursurilor în regim fizic cu ajutorul testării periodice şi realizarea unui plan de rezervă pentru şcolile care nu pot să îşi desfăşoare orele cu prezenţă fizică.

PSD mai propune, printre altele, plafonarea preţurilor la energie electrică, gaze, lemne de foc, combustibili folosiţi la încălzire pentru o perioadă de 6 luni, compensarea facturilor la energie şi gaz, cât şi asigurarea subvenţiei la gigacalorie.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”