PSD nu se dezice de Ion Iliescu. Social-democraţii au contestat la CCR desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte Ion Iliescu. FOTO: Arhivă

Social-democraţii au contestat la CCR decizia de a desfiinţa Institutul Revoluţiei Române din decembrie 1989, condus de Ion Iliescu. Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 24 martie sesizarea transmisă de Grupul senatorial al PSD, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Senatul a votat desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu. Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” şi 0 abţineri. Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman.

Demersurile pentru desfiinţarea institutului au început în decembrie 2019, când guvernul liberal condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanţă de urgenţă în care argumenta că activitatea institutului ar fi fost irelevantă în raport cu banii publici cheltuiţi.

Social-democraţii au anunţat încă din timpul dezbaterii acestui proiect de lege că nu susţin desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române şi că ar fi nevoie mai degrabă de o reformă pentru  legislaţia de funcţionare a acestuia.

Liberalii au anunţat în schimb că vor vota pentru desfiinţare şi au subliniat că în Institutul Revoluţiei Române persoanele sunt numite pe viaţă, nu au un mandat limitat şi că, de exemplu, în anul 2019, peste 70% din sumele alocate institutului s-au cheltuit pe salariile şi sporurile personalului.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete