PSD modifică legislaţia electorală: Campaniile vor fi permise în şcoli,  inclusiv în ziua votului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a votat marţi modificarea legii electorale, principalele schimbări fiind că se va putea face campanie electorală la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare inclusiv în ziua votului, dar şi în şcoli, lucru interzis în acest moment conform legii. Proiectul a fost adoptat cu 70 de voturi „pentru”, 15 voturi „împotrivă” şi 12 abţineri, urmând să fie trimis la Camera Deputaţilor, for decizional.

Un grup de senatori de la PSD şi ALDE, printre care şi Şerban Nicolae, a propus modificarea legii electorale pentru alegerea preşedintelui României şi legea privind desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, proiectul fiind marţi adoptat de Senat cu 70 de voturi „pentru” (PSD-ALDE), 15 voturi „împotrivă” (PNL-UDMR) şi 12 abţineri din partea USR. 

Astfel, potrivit noii iniţiative, campaniile electorale ar putea fi posibile inclusiv în ziua votului, iar acestea se vor putea face şi în incinta şcolilor, lucru interzis până acum. Proiectul a plecat spre Camera Deputaţilor care va dezbate şi vota în calitate de for decizional.

Totodată, după noile reguli, urna specială ar putea fi solicitată chiar şi în ziua scrutinului, în prezent acest lucru fiind posibil cu cel târziu o zi înainte de ziua alegerilor.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG