PSD: Este absolut necesară creşterea imediată a salariului minim brut pe economie de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sigla PSD FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

PSD cere majorarea salariului minim brut pe econmie, în contextul economic actual. Creşterea salariului minim pe economie este susţinută şi de ministrul Muncii Raluca Turcan, care atrage însă atenţia că majorarea nu trebuie să provoace concedieri.

„În contextul scăderii abrupte a puterii de cumpărare a populaţiei urmare a exploziei preţurilor la toate produsele şi serviciile, dar în special la utilităţi, este absolut necesară creşterea imediată a salariului minim brut pe economie cu un procent de 8,7%, concomitent cu ridicarea plafoanelor privind deducerile personale de care pot beneficia angajaţii care au persoane în întreţinere. Partidul Social Democrat susţine creşterea imediată a salariului minim brut general pe economie de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei, concomitent cu ridicarea plafoanelor de deduceri personale, aşa cum am prezentat în proiectul de lege privind stimularea natalităţii şi sprijinirea familiilor cu copii”, arată un comunicat de presă transmis de PSD. 

PSD anunţă şi un proiect de lege pentru susţinerea IMM-urilor. „Astfel, după iniţierea Comisiei de anchetă privind creşterile exorbitante de preţuri la energie şi gaze, Partidul Social Democrat va iniţia un proiect de lege privind susţinerea IMM-urilor pentru compensarea pierderilor de venit generate de creşterea preţurilor la utilităţi astfel încât sumele rezultate din valorificarea ofertei să poată fi redistribuite echitabil şi către salariaţi, iar creşterea salariului minim să nu reprezinte o presiune suplimentară pe costurile companiilor”, mai arată comunicatul transmis de social-democraţi. 

Şi ministrul Muncii Raluca Turcan a afirmat că salariul minim pe economie în România este mic şi trebuie să crească, dar într-un mod predictibil, care să nu provoace concedieri, motiv pentru care a fost criticată de vicepreşedinta Camerei Deputaţilor Cristina Prună. Ea a spus că este „praf în ochi” şi arătat că o bună parte din bani merg înapoi la stat

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă