PSD anunţă că va face un miting săptămâna viitoare. Reacţia PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 4 zile de proteste care au scos în stradă sute de mii de oameni care au protestat faţă de ordonanţa prin care e modificată legislaţia penală, PSD a anunţat că organizează o contra-manifestaţie, pentru susţinerea Guvernului Grindeanu, săptămâna viitoare.

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a explicat, într-o intervenţie la Antena 3, că partidul îşi propune să facă auzite şi vocile „românilor care nu sunt ai lui Iohannis".

„Nu este vorba despre o contra-manifestaţie. Respectăm dreptul oamenilor de a manifesta, de a ne spune inclusiv că suntem ciuma roşie, însă avem şi noi dreptul, noi cei care nu suntem românii lui Iohannis, poporul acesta are şi el dreptul să îşi facă vocea auzită. Referitor la ameninţările domnului Iohannis, anunţ că facem totul ca la carte. Vom avea autorizaţii, va fi totul în regulă. Noi vrem să vorbim, să auzim, pentru că avem multe de strigat. Decizia a fost luată în cursul dimineţii. Va veni o comunicare oficială”, a spus social-democratul, care a precizat că manifestaţia e săptămâna viitoare pentru că încă nu există o autorizaţie. 

Pleşoianu nu a comunicat câţi oameni îşi propune partidul să scoată în stradă.„Nu pot să apreciez câţi oameni vor veni. 3,5 milioane de oameni au votat PSD. Nu spun că aducem milioane de oameni în stradă. Dar pot să vă spun sigur că pot să mă duc şi singur. Trebuie să fim calmi, dar ca să ne aşezăm să discutăm împreună, este imperios necesar ca şi partea de popor care nu este a lui Iohannis, să aibă o voce“, a mai spus Pleşoianu. 

Reacţia PNL

La scurt timp după declaraţia lui Pleşoiau, Opoziţia a reacţionat. „Orice politizare a unei mişcări de stradă e o greşeală. E o inconştienţă. Orice rămânere în stradă duce România la un blocaj uriaş dacă decidenţii nu şe aşază la masă. PSD, Liviu Dragnea, trebuie să conştientizeze că nu se mai poate aşa. PSD, PNL, trebuie să rezolve această criză. Liviu Dragnea trebuie să abroge această OUG şi să o ducă în Parlament. Hai, să rezolvăm criza!”, a spus Cezar Preda, deputat PNL, la Antena3.  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026