PSD ameninţă din nou cu moţiunea de cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, sâmbătă, că partidul se va gândi la o moţiune de cenzură dacă Guvernul va continua să neglijeze priorităţile României, dar a precizat că aceasta nu este oportună în timpul situaţiei de urgenţă şi al pandemiei.

Lucian Romaşcanu a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă PSD intenţionează să mai depună şi alte moţiuni simple şi dacă există posibilitatea unei moţiuni de cenzură.

"Există moţiunea împotriva domnului Cîţu la Camera Deputaţilor şi dacă va trece domnul Cîţu va fi fost respins de două ori în comisiile de specialitate şi o dată întreg Parlamentului, o dată la Senat şi o dată la Cameră şi sperăm ca acesta să fie un semnal suficient de puternic pentru a-l retrage pe acest ministru toxic din Guvernul României. Mai există o moţiune la Senat împotriva domnului ministru Oros şi în funcţie de modul cum se vor derula lucrurile, în continuare cu certitudine este un mijloc prin care vom sancţiona derapajele oricărui ministru”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.

El a precizat că nu este oportună o moţiune de cenzură în timpul pandemiei, dar că social-democraţii se vor gândi la acest lucru dacă Guvernul va continua să neglijeze priorităţile României.

"Legat de o moţiune de cenzură, ea nu este oportună în timpul situaţiei de urgenţă şi în timpul pandemiei. Totuşi dacă Guvernul va continua să neglijeze priorităţile României, dacă va continua să neglijeze priorităţile oamenilor, ne vom vedea puşi în situaţia de a ne gândi la o asemenea moţiune. Ce este foarte important este să ştim că Partidul Social Democrat nu este majoritar în Parlament, iar o asemenea moţiune va trebui să fie rezultatul unei negocieri cu celelalte forţe din Parlament”, a explicat Lucian Romaşcanu.

El a menţionat că PSD este pregătit să negocieze cu orice partid parlamentar pentru moţiunea de cenzură.

"Suntem pregătiţi să negociem cu orice formaţiune politică din Parlament pe măsuri în sprijinul România. Am făcut-o deja pe legile pe care le-am trecut, o vom face şi pentru moţiunea de cenzură în momentul în care vom considera ca acest demers este oportun. Din ce vedem că se întâmplă la Guvern perioada pe care o mai avem de aşteptat se pare că se micşorează”, a mai afirmat Romaşcanu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova