Proiect USR: Pe perioada stării de urgenţă, toate cererile adresate statului să fie depuse pe email, copiile scanate să aibă valoare de original

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul USR Braşov Tudor Benga a depus un proiect de lege care prevede ca, pe perioada stării de urgenţă, toate cererile adresate statului să fie depuse pe email, iar copiile scanate să aibă valoare de original. "Degeaba introduce statul pedepse pentru cei care încalcă regulile cuprinse în ordonanţele militare, dacă oamenii sunt în continuare obligaţi să se deplaseze pentru a satisface o birocraţie", susţine Benga.

USR arată că, deşi a fost interzisă circulaţia în alte scopuri decât cele absolut esenţiale, măsurile restrictive nu au fost dublate de unele de diminuare a birocraţiei, astfel că în continuare se formează cozi la ANAF, la medicii de familie, în farmacii şi în faţa Direcţiilor de sănătate publică din cauză că, încă, se solicită documente pe hârtie.

Astfel, deputatul USR de Braşov Tudor Benga a depus un proiect de lege de modificare a OUG 1/1999, astfel ca solicitările de orice fel, precum şi documentele care le însoţesc, adresate instituţiilor statului de la nivel central şi local, unităţilor medicale din sistemul de stat şi privat şi unităţilor farmaceutice să poată fi comunicate, pe perioda stării de urgenţă, şi în format electronic, iar copia scanată sau fotografiată să aibă valoare de original.

"Tocmai în perioada în care sunt obligaţi să-şi limiteze deplasările şi contactul cu alţi oameni, românii sunt nevoiţi să stea la cozi, la unele instituţii medicale, instituţii publice şi farmacii pentru adeverinţe, prescripţii sau concedii medicale. Se produce, astfel, aglomeraţie de natură să contribuie la răspândirea virusului şi care anulează, practic, eficienţa celorlalte măsuri", arată USR.

Proiectul de lege depus miercuri de deputatul USR Tudor Benga completează legea pentru aprobarea OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Proiectul reduce birocraţia statului pe durata stării de urgenţă declarată ca urmare a epidemiei de COVID-19, situaţie în care se impune o mai mare eficienţă şi flexibilitate.

Proiectul va avea, dacă va fi adoptat, un impact major pentru distanţarea socială, întrucât cetăţenii nu mai sunt puşi pe drumuri să depună documente. Măsura va sprijini şi bolnavii cronici, cea mai vulnerabilă categorie la noul coronavirus, în relaţia cu farmaciile, întrucât aceştia vor putea transmite online reţetele pentru medicaţia de care au nevoie pe perioada carantinei.

"Acesta este doar un pas, dar unul absolut necesar pentru a proteja cetăţenii acestei ţări. Măsurile restrictive trebuie dublate urgent de măsuri care să vină în sprijinul cetăţenilor care stau în case. Degeaba introduce statul pedepse pentru cei care încalcă regulile cuprinse în ordonanţele militare, dacă oamenii sunt în continuare obligaţi să se deplaseze pentru a satisface o birocraţie care a devenit chiar fatală pe perioada stării de urgenţă declarate ca urmare a pandemiei de COVID-19. Sper să ajungem ca statul să poată genera automat documentele de care cetăţenii au nevoie astfel încât să nu fie nevoie de deplasări pentru a le ridica. Mai sper ca, în continuare, Guvernul să adopte de urgenţă alte măsuri care să permită industriilor private să răspundă mai repede nevoilor de bază ale populaţiei carantinate. Exemplul farmaciilor, care sunt exclusiv private, acestea ar putea să asigure livrări online, pe baza prescripţiilor transmise pe email. Această lege constituie o bază pentru digitalizarea completă a statului, post-pandemie”, a declarat deputatul USR Tudor Benga.

Deputatul USR cere Parlamentului dezbaterea de urgenţă a acestei legi în şedinţele comisiilor de specialitate şi de plen care vor avea loc prin comunicare la distanţă.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu