Proiect de lege pentru clarificarea regimului fiscal al nomazilor digitali în primele 6 luni de şedere în România, depus în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plenul Camerei Deputaţilor FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Un proiect de lege prin care clarifică regimul fiscal al nomazilor digitali în primele 6 luni de şedere în România, a fost depus la Camera Deputaţilor, de peste 70 de aleşi ai PNL şi USR. Proiectul prevede un sistem similar statelor europene care au implementat deja viza pentru nomazi digitali.

Proiectul de lege iniţiat de deputaţi prevede că „persoana fizică străină care a obţinut o viză de lungă şedere pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) lit. f^) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şl completările ulterioare, nu va fi considerată rezidentă în sensul prevederilor art. 7 pct. 28 lit. b), chiar dacă are la dispoziţia sa o locuinţă pe teritoriul României, în temeiul unui contract de închiriere sau comodat”. 

Astfel, potrivit iniţiatorilor, legea impune trei modificări, valabile pentru primele 6 luni de şedere a nomazilor digitali în România:

O primă modificare este „scutirea de la plata impozitului pentru veniturile din afara României: pe durata primelor 6 luni de şedere în România, nomazii digitali vor fi scutiţi de plata impozitului pe venit de către statul român doar pentru veniturile din afara României. Nomadul va plăti impozitul pentru veniturile respective în ţara sa. Acest lucru se va întâmpla chiar dacă străinii provin din state terţe cu care România nu are tratate bilaterale încheiate privind dubla impozitare”. 

O altă modoficare prevede „scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, respectiv contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate: nomadul digital va continua să plătească CAS în statul său de rezidenţă şi va avea drept condiţie pentru obţinerea vizei încheierea unei asigurări de sănătate, însă nu va plăti CASS şi CAS în România în primele 6 luni de şedere.

Nu în ultimul rând, proiectul de lege prevede mai prevede că „persoana fizică străină prevăzută la alin. (1) nu este supusă impozitului pe venit pentru veniturile realizate din afara României, dacă nu este prezentăm România pentru o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni, 8 consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat, cu respectarea convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România cu alte state”

Astfel, proiectul stabileşte regimului juridic fiscal al nomadului digital, potrivit căruia, „nomadul digital nu va fi considerat rezident fiscal decât dacă şederea depăşeşte durata de 183 de zile”. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”