Primarii UDMR şi aleşii locali din Ungaria, împreună în proiecte europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Borboly Csaba, preşedintele consilierilor UDMR FOTO Arhiva Adevărul

Consiliul Naţional al Primarilor şi Consilierilor UDMR şi Uniunea Administraţiilor Locale din Ungaria au semnat vineri un acord prin care cele două părţi semnatare vor depune împreună proiecte pentru obţinerea de finanţări europene.

„Am semnat, vineri, la Cluj, un acord în cinci puncte între Consiliul Naţional al Primarilor şi Consilierilor UDMR şi Uniunea Administraţiilor Locale din Ungaria, prin care încercăm să ne învăţăm unii pe ceilalţi ce se poate face în privinţa finanţărilor europene. Acordul prevede pregătirea pentru a depune proiecte europene împreună, prin colaborări, direct la Bruxelles, iar pentru asta aveam nevoie de un parteneriat. Vom putea accesa fonduri pentru programe transfrontaliere, care vizează judeţele Satu Mare, Arad, Bihor şi Timiş. De asemenea, colaborarea vizează şi societatea civilă şi bisericile, dar şi învăţământul profesional. Prin acord, vom aprofunda relaţiile de înfrăţire dintre localităţi din Ungaria şi cele cu primari UDMR“, a spus Borboly Csaba, preşedintele consilierilor şi primarilor UDMR.

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a explicat importanţa acestui acord semnat între autorităţile române şi ungare.

„Există o experienţă foarte bogată, atât în Ungaria, cât şi la noi. Dincolo de aceste aspecte, noi punem accent şi pe relaţiile noastre cu toate autorităţile locale din Ungaria, există înfrăţiri, sunt relaţii importante din punct de vedere economic sau turistic. Acest acord va însemna o apropiere mai puternică între autorităţile locale din Ungaria şi primarii noştri din România“, a afirmat Kelemen.

Acordul a fost semnat de Borboly Csaba, din partea Consiliului Naţional al Primarilor şi Consilierilor UDMR, şi de Gemesi Gyorgy, preşedintele Uniunii Administraţiilor Locale din Ungaria, la eveniment fiind prezenţi, printre alţii, vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, şi Ilyes Gyula, secretar general adjunct pentru administraţii publice locale al Uniunii.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate