Prima reacţie din PSD după ultima gafă a lui Dăncilă: Este o gafă serioasă de diplomaţie. Zona Balcanilor e o zonă cu multe sensibilităţi istorice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Dobre, fost purtător de cuvânt al PSD. FOTO Inquam Photos

Adrian Dobre, fost secretar de stat şi fost purtător de cuvânt al PSD, consideră că cea mai recentă gafă a premierului Viorica Dăncilă este o „gafă serioasă de diplomaţie“. Este primul reprezentant din PSD care recunoaşte greşeala premierului.

„Este o gafă care nu poate fi negată. Din păcate, zona Balcanilor este o zonă cu multe sensibilităţi istorice, aş putea spune chiar cu un bagaj genetic în ceea ce priveşte partea de politică zonală, regională“, a declarat Adrian Dobre, pentru Digi24

Fostul purtător de cuvânt a punctat faptul că nu are ce spune în afara de faptul că aceasta e o gafă, iar Viorica Dăncilă ar trebui să-şi pună semne de întrebare în ceea ce priveşte consilierii care i-au pregătit dosarul. „Mai mult decât a recunoaşte că este o gafă nu ştiu ce aş putea să spun. Eu cred că doamna prim-ministru trebuie să-şi facă o analiză foarte clară şi foarte serioasă a consilierilor domniei sale, în primul rând, şi a dosarelor de ţară pe care le primeşte în aceste vizite. Cred că ar trebui pregătite mult mai bine. Sigur, nu sunt de dorit aceste gafe, pentru că pot crea frustrări în spaţiul în care reprezintă România, Guvernul României şi lasă de dorit“, a mai afirmat Dobre.  

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie