Prima întâlnire, primul scandal. Orban, noul preşedinte ale Camerei Deputaţilor după o şedinţă cu scântei UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ludovic Orban a fost ales în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după o şedinţă întinsă până târziu în noapte şi marcată de scandalul făcut de reprezentanţii AUR. Şedinţa de constituire a Camerei Deputaţilor a fost închisă, iniţial, de cel care a condus-o, decanul de vârstă, Lucian Feodorov (AUR), dar a fost reluată, nu înainte ca reprezentanţii AUR să părăsească plenul şi să acuze PSD şi PNL de „blat”.

UPDATE 02.25: În urma unei şedinţe întinse până târziu în noapte, Ludovic Orban a fost ales în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor cu 179 de voturi „pentru” şi 110 „împotrivă”. De asemenea, componenţa Biroului Permanent a fost stabilită de către deputaţi. Citeşte întreaga ştire aici.

UPDATE 01.00: George Simion, preşedintele AUR, a anunţat că formaţiunea sa va acţiona în penal orice se va adopta în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor după ce această a fost închisă de preşedintele decan de vârstă Lucian Feodorov, membru AUR. Simion acuză „un blat” între PSD şi PNL pentru împărţirea funcţiilor.

„Se întâmplă un blat. L-am denunţat pe parcursul şedinţei şi nu am putut lua parte la acest blat. Doreau numirea rapidă a domnului Orban, contra Regulamentului, pentru că îşi împărţiseră funcţiile şi PSD, şi PNL, şi USR, între ei. Nu este corect. Ei mimează numai democraţia. Domnul Simonis pretindea că el candidează la şefia Camerei, ceea ce era fals. Nu legitimăm prin prezenţa noastră asemenea aranjamente. Procedural, domnul preşedinte de şedinţă, decanul de vârstă, a declarat închisă şedinţa. Procedural, am asistat astăzi la formarea Camerei Deputaţilor. Dacă vor să îşi numească legal preşedintele Camerei şi să îşi împartă după aceea secretare, maşini şi funcţii, să o facă mâine, nu astăzi”, a afirmat Simion.

UPDATE 00.20: Ludovic Orban se pregăteşte, totuşi, să ajungă preşedinte al Camerei Deputaţilor în această noapte, după emoţiile cauzate de scandalul făcut de reprezentanţii AUR. Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, iar preşedinte de şedinţă este un alt decan de vârstă - Iusein Ibram de la grupul minorităţilor naţionale.

Liderul grupului parlamentar al PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că s-a decis la nivelul Comitetului liderilor să se continue şedinţa de plen şi să fie întrebaţi decanii de vârstă, în ordine descrescătoare, dacă vor să conducă şedinţa, conform Agerpres.

S-a decis prelungirea programului de lucru după ora 24,00.

De asemenea, s-a decis să fie ales în această şedinţă preşedintele Camerei Deputaţilor, dar şi componenţa Biroului permanent.

Ştire iniţială 

Deputaţii AUR au invocat oboseala, luni seară, la finalizarea depunerii jurământului de către deputaţi şi au vrut să închidă şedinţa. 

Decanul de vârstă, Lucian Feodorov (AUR) a declarat închisă şedinţa, înainte chiar de a declarat că a fost legal constituită Camera deputaţilor. 

Ulterior, i s-a atras atenţia că depunerea jurământului fără a fi îndeplinit şi formalitatea de a fi declarat legal constituită Camera Deputaţilor nu are valoare. 

Lucian Feodorov a revenit şi a afirmat că au depus jurământul 322 dintre cei 329 de deputaţi validaţi, astfel fiind legal constituită Camera Deputaţilor. 

Şedinţa a fost ulterior închisă, iar în prezent se face apel la următorii decani de vârstă pentru a prelua preşedinţia şedinţei pentru a fi ales preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ludovic Orban va candida la această funcţie de partea PNL, urmând a fi susţinut de partidele din Coaliţia de guvernare, iar Eugen Simonis a anunţat că va candida şi el.  

Şedinţa de constituire a Camerei Deputaţilor a început la ora 12.00. 

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare