Preşedintele USR Mehedinţi a fost bătut în timp ce împărţea ziare şi pliante ale partidului. „Echipele PSD au trecut la fapte”
0Preşedintele USR Mehedinţi, Claudiu Chiriac, a fost bătut ieri pe stradă de doi bărbaţi în timp ce împărţea ziarele Alianţei 2020 USR PLUS în Drobeta Turnu Severin. Acesta a anunţat că va depune plângere împotriva agresorilor, acuzând că unul dintre aceştia a scos şi un briceag cu care l-a ameninţat.
Potrivit paginei de Facebook USR Mehedinţi, Chiriac a fost agresat pe stradă în timp ce împărţea ziare şi pliante. Astăzi, USR a anunţat că preşedintele filialei Mehedinţi va depune plângere penală împotriva agresorilor şi că în acest moment se află în Drobeta Turnu Severin pentru a-şi scoate certificat medico-legal.
„Colegul nostru Claudiu Chiriac, preşedintele USR Mehedinţi, a fost bătut ieri în timp ce împărţea ziarele Alianţa 2020 USR PLUS în Drobeta Turnu Severin. Claudiu va depune o plângere penală pe numele celor doi agresori care au tăbărât pe el şi l-au lovit la cap cu pumnii şi picioarele. După ce l-au bătut cu bestialitate, unul dintre agresori a scos şi un briceag şi l-a ameninţat. Colegul nostru a reuşit să se ridice de jos, plin de sânge, şi să fugă. Deocamdată nu ştim cine sunt agresorii, însă în acest sfârşit de săptămână, unul dintre colegii noştri din USR Mehedinţi a fost ameninţat de viceprimarul PSD din Drobeta cu bătaia, de faţă cu poliţia locală.În acest moment, colegul nostru Claudiu se află la spitalul din Drobeta Turnu Severin pentru a-şi scoate certificat medico-legal şi apoi va merge la poliţie să depună plângere”, precizează USR într-un mesaj publicat pe Facebook.
Deşi nu se cunosc cine sunt agresorii, USR Mehedinţi acuză că în spatele atacului ar fi fost „echipele PSD”.
„Zilele trecute voluntarii Alianţei 2020 USR PLUS au fost ameninţaţi şi injuraţi de către echipele PSD în frunte cu aleşii locali. Văzând că nu ne lăsăm intimidaţi, au trecut la fapte. Cei care votaţi PSD sau care nu mergeţi la vot pentru că «toţi sunt la fel», sunteţi de acord ca ţara să fie condusă prin violenţă? Preşedintele USR Mehedinţi a fost atacat şi desfigurat în timp ce împărţea ziare şi pliante cu Alianţa 2020 USR PLUS, de către cei care nu accepta faptul că românii vor să scape de hoţie. Nu ne lăsăm, vom continua până scăpăm de ei!”,a transmis USR Mehedinţi.
FOTO USR Mehedinţi / Facebook