Preşedintele şi Parlamentul, într-o luptă care pe care

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis riscă să fie fie suspendat dacă sunt strânse minim 156 de semnături ale parlamentarilor FOTO Presidency.ro

Ideea suspendării lui Klaus Iohannis începe să prindă contur în rândul forţelor parlamentare, adică AUR şi o facţiune din PNL, cu toate că România e într-o criză politică prelungită. Deşi demersul este dificil, acesta nu este imposibil.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a anunţat că a început să strângă semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis, fiind demarate şi negocierile cu celelalte partide, din moment ce sunt necesare o treime din numărul total de aleşi. Despre suspendarea şefului statului a vorbit şi Ludovic Orban, fost şef al liberalilor, care controlează în Parlament 14 aleşi. 

„Având o parte de răspundere pentru realegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte în 2019, deşi atunci era cu totul şi cu totul altceva şi nimic nu indica faptul că ar putea să ajungă într-o asemenea spirală a nebuniei şi a ruperii complete de realitate şi de interesele românilor, cu toată forţa mă voi implica într-un referendum de demitere”, a afirmat Orban, la Realitatea Plus. 

AUR împreună cu liberalii din tabăra Orban nu ar reuşi să strângă numărul necesar de voturi – le-ar trebui 156 de voturi pentru declanşarea procedurii, iar cele două forţe au doar 56. Prin urmare, ar fi necesar şi sprijinul unor aleşi PSD, în condiţiile în care USR nu susţine suspendarea, la fel cum se întâmplă şi în cazul UDMR. De altfel, PSD este singura forţă din Parlament care ar putea declanşa singură procedura de suspendare, dat fiind că se bazează pe 157 de voturi, cu unul peste minimul necesar.

„Părerea mea este că trebuie suspendat”, a punctat Marcel Ciolacu, într-un interviu acordat Prima TV pe 19 octombrie. Însă tot preşedintele PSD a subliniat că România se află într-o criză politică şi are nevoie de stabilitate, deci nu ar fi momentul. PSD şi-a nuanţat poziţia printr-o intervenţie a lui Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută luni. „Putem discuta de ce să se întâmple lucrul acesta. După ce că nu avem guvern, în viziunea unora ar fi (n.r. – în regulă) şi aceea să nu avem preşedinte. Dacă vine Cioloş să susţină demersul, vom face o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, ca să clarificăm punctul de vedere. În mod sigur, vom lua o decizie în Consiliu cu argumente pro-suspendare şi anti-suspendare”, a precizat prim-vicepreşedintele PSD, care a subliniat că de şapte ani partidul său are o poziţionare anti-Iohannis. Cu toate acestea, PSD evită încă o poziţionare tranşantă pe subiect. 

Iohannis le poate strica planurile

Un factor care ar trebui luat în considerare este reacţia şefului statului, în condiţiile în care acesta ar putea dizolva Parlamentul care vrea să-l demită, lucru posibil în contextul picării a două guverne la votul din Parlament. „Părerea mea este că poate dizolva Parlamentul oricând după ce pică la vot al doilea Guvern propus. Condiţia îmi pare îndeplinită, pentru că au picat două guverne într-o perioadă cuprinsă în cele 60 de zile”, a declarat, pentru „Adevărul”, Augustin Zegrean, fost judecător al CCR, care a punctat faptul că probabil s-ar ajunge la Curtea Constituţională. Textul constituţional este ambiguu, precizând că dizolvarea are loc după ce preşedintele statului îi consultă pe şefii Parlamentului şi liderii de grup din legislativ, în urma eşecului a cel puţin două guverne într-o perioadă de 60 de zile.  

Augustin Zegrean a subliniat că orice demers de suspendare al lui Iohannis încetează, dacă preşedintele dizolvă Parlamentul. „Dacă Parlamentul este dizolvat, este oprit orice demers de genul acesta. Nu o să rămâne în Parlamentul cu puteri depline doar pentru a răspunde unei asemenea solicitări. Dar ar fi interesant să avem o astfel de situaţie”, a completat fostul şef al CCR.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică