Preşedintele Serbiei, în conferinţa comună cu Viorica Dăncilă: Va fi mai mult decât suficient dacă vom construi autostrada Pancevo-Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Viorica Dăncilă, că „va fi mai mult decât suficient dacă vom construi autostrada Pancevo-Timişoara”.

Declaraţiile au fost făcute după întâlnirea cvadrilaterală Serbia-România-Bulgaria-Grecia, care a avut loc la Snagov.

"Vorbim despre proiecte care vor îmbunătăţi cooperarea dintre ţările noastre şi întotdeauna am considerat că România nu priveşte lucrurile ca două teritorii diferite - unul, Serbia şi unul - ţările de la Marea Neagră. Noi avem aceleaşi ţeluri comune şi consider că putem face multe lucruri minunate împreună", a afirmat Vucic.

Preşedintele sârb a precizat că autostrada Timişoara-Pancevo este utilă ambelor ţări, Vucic subliniind că aceasta este foarte importantă şi pentru românii care trăiesc în sudul Banatului.

Vucic a adăugat că respectiva autostradă ar creşte schimburile comerciale România -Serbia, care în prezent sunt de aproximativ 1,6 miliarde de euro şi care, în opinia sa, ar putea trece de două miliarde.

"Va fi mai mult decât suficient dacă vom construi această autostradă care va uni ţările noastre", a afirmat preşedintele Serbiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG