Preşedintele Poloniei, despre Summitul Format Bucureşti: „Prezenţa lui Biden arată cât de important este”. Ce au discutat Iohannis şi Duda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul polonez, Andrzej Duda, au susţinut conferinţă de presă înainte de Summitul Format Bucureşti, în care amintit faptul că statele din est care se află în NATO, alături de Statele Unite, vor discuta despre poziţiile comune pe care să le susţină la Summitul NATO din luna iunie, care se va ţine la Bruxelles.

Rămâneţi pe adevarul.ro pentru principalele declaraţii:

Klaus Iohannis: În întrevederea tocmai încheiată am discutat despre extinderea şi aprofundarea parteneriatului strategic româno-polon. M-am bucurat să constat că acesta a încurajat o dezvoltare susţinută a relaţiilor. Dialogul între părţi s-a intensificat în ultimii ani. Am convenit asupra necesităţii stimulării schimburilor comerciale care au însumat peste 7 miliarde de euro în 2020. De asemenea, aprofundarea cooperării sectoriale, inclusiv în apărare. Am agreat promovarea comune a căii feroviare comune, dar şi a autrostrăzii Via Carphatica. 

Îmi face plăcere să particip mâine cu preşedintele Duda la un exerciţiu militar comun. Am discutat şi despre securitatea la Marea Neagră şi pe Flancul Estic. Ţările noastre vor continua descurajarea pe Flancul Estic. Noi acordăm o atenţie deosebită întăririi rezilienţei.

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei: „Înaintea Summitului de la Bruxelles mă bucur că avem deja punerea în practică a acestei tradiţii, ca această parte a Europei să prezinte condiţiile şi părerea sa legate de securitate. Tocmai pentru a putea acolo să vorbim cu aceeaşi voce, să avem aceeaşi poziţie. Cred că vom fi eficienţi în prezentarea punctului nostru de vedere asupra situaţiei”. 

Liderul de la Varşovia a precizat că s-a discutat despre problemele din Belarus, precum şi la cele din Ucraina. „Am avut trupe relocate la graniţă (n.r. - cu Ucraina).Acum nu mai e aşa de mare acest pericol. Situaţia e în continuare dificilă. Avem în continuare teritorii ucrainene ocupate. Toţi trebuie să sprijinim Ucraina, dar să ne îngrijim şi de securitatea noastră. Ne aflăm pe Flancul Estic. Mă bucur că la acest summit va participa şi Joe Biden, dar şi secretarul general al NATO. Asta arată că întâlnirea noastră e importantă, receptată pozitiv de NATO şi arată coeziunea nordatlantică. Noi am discutat şi de o a treia problemă: problema Moldovei. Adică relaţiile între Rep. Moldova şi UE”.

Preşedintele Andrzej Duda a amintit şi ce problemă va fi ridicată în cadrul Summitului organizat la Bucureşti. „Vom dori ca această politică realizată în NATO, de construire a unor capabilităţi să fie continuată. Capabilităţile ruseşti logistice de a transfera forţe numeroase în timp scurt arată care este pregătirea şi ce exerciţii fac forţele armate ale Federaţiei Ruse. Dacă ne uităm la acţiunile ruse din ultimii ani arată că prezenţa intensificată a NATO pe Flancul Estic e foarte importantă. Trebuie să arătăm că Alianţa Nord-Atlantică este vie. Trebuie subliniat că suntem o alianţă defensivă, care are menirea de a apăra”, a completat şeful de stat polonez

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare