Preşedintele Klaus Iohannis participă astăzi la Summitul Euro în format extins

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis participă, vineri, la Bruxelles, la Summitul Euro în format extins la care va reitera susţinerea României pentru obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri, la Summitul Euro în format extins, în cadrul căruia va reitera susţinerea României pentru obiectivul de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare, a anunţat Administraţia Prezidenţială. 

Potrivit sursei citate, Klaus Iohannis va sublinia că deciziile care vizează consolidarea zonei euro sunt foarte importante pentru viitorul UE şi, în consecinţă, va susţine păstrarea acestor dezbateri în format extins, cu participarea tuturor statelor membre, inclusiv a celor care nu fac parte încă din zona euro.

În cursul zilei de joi, preşedintele Iohannis a participat la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde a avut o întâlnire cu Angela Merkel. 

În cadrul întâlnirii, au fost abordate tematici de actualitate ale agendei europene, cu accent pe reflecţia privind viitorul Europei, viitorul Cadru Financiar Multianual, problematica Brexit şi gestionarea migraţiei la nivel european. Discuţiile au evidenţiat specificitatea contextului european actual, marcat de procesul Brexit şi perspectiva alegerilor europene, precum şi complexitatea dosarelor aflate pe agenda europeană şi necesitatea de asigura o gestiune cât mai eficientă a acestora, a informat Administraţia Prezidenţială.

Ulterior, Iohannis s-a întâlnit cu Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, cu Juha Sipilä, premierul Republicii Finlanda, ţară care va prelua de la România preşedinţia Consiliului UE în semestrul al II-lea al anului 2019, dar şi cu cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, ţară care deţine în prezent preşedinţia rotativă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare