Preşedintele Klaus Iohannis începe turneul în America Latină cu vizita oficială în Brazilia

0
Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, turneul pe care îl efectuează în America Latină până pe 26 aprilie. Şeful statului efectuează, marţi şi miercuri, o vizită oficială în Republica Federativă a Braziliei, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani.

FOTO Presidency

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Muzeul memorial dedicat preşedintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, fondatorul oraşului Brasilia.

Ulterior, şeful statului va fi primit de omologul său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, cu care va avea convorbiri oficiale. Preşedintele Iohannis va participa şi la un dejun oficial.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi vor discuta despre stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cât şi temele de actualitate de pe agendele regionale şi respectiv cea internaţională.

Sursa citată arată că obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea şi dinamizarea relaţiei bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină şi Caraibi, aspect care va fi concretizat şi prin adoptarea de către cei doi preşedinţi a unei Declaraţii comune. Documentul conţine angajamentul celor două părţi de a creşte nivelul relaţiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat şi al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerţ, investiţii, industrie, cercetare şi inovare ştiinţifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educaţie şi cultură.

Vizita va urmări, având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potenţialul oferit de cele două pieţe, şi promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunităţile de cooperare şi investiţii în industrie, energie, agricultură, IT şi alte sectoare.

Miercuri, şeful statului se va întâlni cu autorităţile locale din Rio de Janeiro. Astfel, el va avea întrevederi cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Goncalves, la Palatul Guanabara, şi cu viceprimarul oraşului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira, la primăria acestui oraş. În aceeaşi zi, preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori la Monumentul naţional al eroilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

După vizita oficială în Brazilia, următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Republica Chile şi în Republica Argentina, primele de acest nivel în ultimii zece ani, respectiv în ultimii 30 de ani.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine şi redinamizarea interacţiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial, fiind menite să deschidă noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes crescut, inclusiv cele privind răspunsul comun la o serie de provocări la nivel global.

În anul 2000, în perioada 23-27 iulie, preşedintele României de la acel moment, Emil Constantinescu, a efectuat o vizită oficială în Brazilia. În Chile, fostul preşedinte Traian Băsescu a participat în 2013 la Summitul UE (Uniunea Europeană) - CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene), care a avut loc la Santiago de Chile, în perioada 25-28 ianuarie. În Argentina, în anul 1993, în perioada 27-29 iulie, fostul preşedinte Ion Iliescu a efectuat ultima vizită la nivel de şef de stat.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”