Preşedintele Iohannis, la 100 de ani de la bătălia de la Oituz: Întregeşte cinstirea pe care o datorăm celor care, prin jertfa lor, au făcut posibilă Marea Unire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj la manifestările pentru marcarea a 100 de ani de la bătălia de la Oituz şi luptele de la Coşna şi Cireşoaia, în care a făcut un apel către români pentru edificarea unei patrii puternice prin educaţie şi coeziune, o naţiune angajată profund în proiectul european şi euro-atlantic.

„La 100 de ani de la bătălia de la Oituz, în numele Statului Român, a cărei existenţă a fost salvată de Armată Română în luptele de la Coşna şi Cireşoaia, dau cea mai înaltă cinstire eroilor ce-şi dorm somnul de veci pe aceste meleaguri. Manifestările organizate de dumneavoastră, autorităţi locale şi cetăţeni ai locurilor de bătălie de acum un secol, dovedesc că România nu a uitat sacrificiul ostaşilor săi căzuţi în Războiul de întregire. Adăugată celor de la Mărăşti şi Mărăşeşti, comemorarea luptelor de la Coşna şi Cireşoaia întregeşte cinstirea pe care o datorăm celor care, prin jertfa lor, au făcut posibilă Marea Unire”, afirmă şeful statului în mesaj.

Preşedintele menţionează că, inspirată de chemările Regelui Ferdinand şi dăruirea Reginei Maria, modernizată cu sprijinul Misiunii militare franceze şi condusă de generali şi ofiţeri ale căror nume stau înscrise în Panteonul naţiunii, Armata Română s-a împotrivit cu succes unor forţe copleşitoare, demonstrând forţa idealului naţional. Din tranşeele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz s-a ridicat o ţară probând prin glorioase fapte de arme capacitatea poporului român de a-şi realiza marile sale aspiraţii.

”Pe frontispiciul Mausoleului de la Tîrgu Ocna stă scris: «Spuneţi generaţiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria». Este o chemare la responsabilitatea fiecărei generaţii pentru continuarea operei înaintaşilor. Eroii de la Oituz şi Marea Unire nu pot fi onoraţi mai bine decât prin desăvârşirea proiectului ce a animat toate generaţiile începând cu 1848: construirea unei Românii unite, o ţară a instituţiilor moderne, a drepturilor şi a legii egale pentru toţi”, adaugă Klaus Iohannis.

”În aceste zile de pioasă aducere aminte, în locurile unde s-a scris istoria marilor opţiuni moderne ale României, vă chem, dragi concetăţeni, să edificăm o patrie puternică prin educaţie şi coeziune, o naţiune angajată profund în proiectul european şi euro-atlantic. Acestea sunt garanţiile noastre de prosperitate şi securitate, acesta este monumentul viu prin care cei care ne vor urma vor vedea că şi noi, la rândul nostru, ne-am făcut datoria”, subliniază preşedintele Iohannis în încheiere.

Preşedintele  Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul manifestărilor comemorative organizate pentru marcarea a 100 de ani de la bătălia de la Oituz şi luptele de la Coşna şi Cireşoaia. Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale - Directorul Oficiului Informaţii Integrate, în cadrul manifestării comemorative organizate la Tîrgu Ocna.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos