Preşedintele Iohannis a trimis şi a doua lege a Justiţiei la CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Vinerea trecută, şeful statului a trimis Curţii o sesizare de neconstituţionalitate asupra modificării Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că trimite la Curtea Curtea Constituţională întregul pachet al Legilor justiţiei şi sesizează Comisia de la Veneţia. Preşedintele le-a cerut judecătorilor CCR să aştepte mai întâi decizia Comisiei de la Veneţia, abia apoi să se pronunţe.

„Am decis, ca atare, să trimit întregul pachet legislativ înapoi la Curtea Constituţională şi, în paralel, să sesizez Comisia de la Veneţia. De aceea, fac un apel către Curtea Constituţională de a nu se grăbi şi a conlucra cu organismul european care contribuie de aproape 30 de ani la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele care doresc să pună structurile juridice şi instituţionale în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale în materie de democraţie, preeminenţă a dreptului şi a protecţiei drepturilor omului, inclusiv prin acordarea unui sprijin constituţional de urgenţă“, a spus Iohannis. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală