Preşedintele Băsescu şi Papa Francisc au dat mâna şi au avut un scurt dialog după întronizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu a participat laîntronizarea Papei Francisc Foto: Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu şi Papa Francisc au dat mâna şi au avut un scurt dialog, marţi, la Vatican, după slujba de întronizare a noului suveran pontif, care i-a spus şefului statului român să se roage pentru succesul pontificatului.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, marţi, la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc.

După eveniment, preşedintele Traian Băsescu şi Papa Francisc au dat mâna şi au avut un scurt dialog. Alături de Papa Francisc s-a aflat si cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Sfântului Scaun.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu a transmis Sanctităţii Sale un mesaj de felicitări din partea romano-catolicilor, greco-catolicilor şi ortodocşilor din România, urându-i success în misiunea care i-a fost încredinţată. Sanctitatea Sa, Papa Francisc, i-a spus domnului preşedinte să se roage pentru el şi pentru succesului pontificatului său", a precizat pentru Mediafax, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Papa Francisc i-a şi mulţumit preşedintelui Băsescu pentru prezenţa la ceremonia de inaugurare a pontificatului de la Vatican, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026