Preşedintele Băsescu a plecat din Predeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, joi dimineaţă, de la vila de protocol din Predeal, unde s-a aflat de sărbători împreună cu familia.

Şeful statului a plecat cu coloana oficială.

La plecare, Maria Băsescu le-a facut cu mâna ziariştilor, din maşină.

Familia Băsescu s-a aflat de Crăciun şi de Revelion la Predeal.

De altfel, Traian Băsescu merge des iarna la Predeal, unde a petrecut de mai multe ori revelionul, după ce în primii ani de şef al statului obişnuia să fie în Piaţa Universităţii.

În primul mandat de preşedinte, Traian Băsescu s-a aflat mai mulţi ani la rând în Piaţa Universităţii în noaptea de Revelion.

Preşedintele Băsescu a sărbătorit în Piaţa Universităţii inclusiv intrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007.

Un an mai târziu, preşedintele a numărat împreună cu mulţimea adunată în Piaţa Constituţiei timpul rămas până la intrarea în anul 2008.

Traian Băsescu s-a aflat în Piaţa Sfatului din Braşov la trecerea în anul 2009. “Vă asigur că instituţiile statului au capacitatea de a face ca 2009 să fie un an în care să trăim mai bine”, le-a spus Băsescu atunci celor prezenţi în Piaţa Sfatului din Braşov.

La trecerea în 2010, preşedintele a transmis mesajul de Anul Nou din staţiunea Sinaia, cu puţin timp înainte de miezul nopţii.

Un an mai târziu, Traian Băsescu s-a aflat la Predeal în ultimele zile din decembrie. El nu a mai fost în mulţime în noaptea de revelion. Pe 1 ianuarie 2011, el declara, la Predeal, că nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar şi că a refuzat să facă acest lucru "dintre steaguri", după modelul Ceauşescu, preluat apoi de Ion Iliescu.

Întrebat de jurnalişti de ce nu a mai participat la o manifestare publică de Revelion, preşedintele a spus că pentru a putea merge într-o piaţă "trebuie să te invite un primar".

“Şi anul trecut, dacă vă aduceţi aminte, am renunţat să fiu într-o piaţă. Chiar era imediat după alegeri, am fost într-un restaurant, am ieşit pe trotuar, am spus La mulţi ani. Trebuie să vă spun un lucru: ca să te duci într-o piaţă, trebuie să te invite un primar. De când la Bucureşti nu mai este primar PDL, n-am mai primit vreo invitaţie. Am mai încercat prin ţară, la Braşov într-un an, dar dacă nu te invită un primar, unde să te duci peste programul omului?”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele şi soţia sa au petrecut şi următorul revelion la Predeal, într-un restaurant. În ultima zi a anului 2011, preşedintele a adresat concetăţenilor săi un mesaj oficial în care a apreciat că "românii pot fi mândri că, printr-un amplu efort naţional", au depăşit împreună dificultăţile acelui an.

Familia Băsescu a petrecut Revelionul 2013 în staţiunea Covasna, unde s-au aflat şi Gheorghe Falcă şi Elena Udrea. De altfel, Elena Udrea petrece de obicei revelionul alături de preşedintele Băsescu şi familia sa.

Materiale pe aceeaşi temă:

Traian Băsescu: Aş dori ca în 2014 să avem un Guvern care să fie cinstit cu românii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, la intrarea în restaurantul unde petrece Revelionul, că şi-ar dori ca 2014 să fie anul în care să avem un Guvern care să fie cinstit cu românii, să nu-i mai mintă, iar justiţia să câştige bătălia cu politicul, relatează Mediafax.

Traian Băsescu: 2014 să fie anul în care să afirmăm deschis că Moldova este pământ românesc

Moldova nu a apărut odată cu Pactul Ribbentrop-Molotov, a afirmat preşedintele Traian Băsescu, în noapte de Anul Nou, adăugând că-şi doreşte ca 2014 să fie „anul în care să afirmăm deschis că Moldova este pământ românesc”.

Traian Băsescu: Mi-aş dori să-mi predau mandatul unui preşedinte care să-mi continue proiectele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că îşi doreşte ca la finalul anului 2014 să îşi predea mandatul unui preşedinte care să continue ceea ce nu a reuşit el să termine şi care să stimuleze Guvernul să facă o reorganizare administrativă în folosul românilor, nu al baronilor, informează Mediafax.

Mesajul preşedintelui de Anul Nou: Mulţumesc românilor că au ştiut să rămână şi în momente grele o comunitate

Preşedintele Traian Băsescu a transmis marţi românilor un mesaj de Anul Nou, mulţumindu-le pentru felul în care au ştiu să rămână, chiar şi în momentele grele, o comunitate, dovedind că identitatea noastră se ridică deasupra disputelor de moment.

Mai multe pentru tine:
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG