Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea, primit la Cotroceni de Nicuşor Dan. Perspective de colaborare în domeniul apărării, al energiei şi al infrastructurii

0
Publicat:

Preşedintele Nicuşor Dan l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea, Woo Won-shik, aflat în vizită oficială în ţara noastră.

Woo Won-shik și Nicor Dan, la Palatul Cotroceni FOTO: Administrația Prezidențială

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, Preşedintele României şi Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea au evidenţiat dinamica excelentă a dialogului bilateral, în contextul adoptării, anul trecut, a Declaraţiei Comune privind consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Coreea şi al aniversării, în 2025, a 35 de ani de relaţii bilaterale, scrie Agerpres.

”Cei doi înalţi oficiali au exprimat apreciere pentru profunzimea relaţiei bilaterale, în plan politic, economic şi cultural. A fost reliefată cooperarea foarte bună, şi mai ales perspectivele de dezvoltare în domeniul apărării, al energiei şi al infrastructurii. Preşedintele României a subliniat interesul ţării noastre pentru a creşte investiţiile sud-coreene în ţara noastră, în apărare, energie nucleară civilă - Centrala Nucleară de la Cernavodă, SMR-, energie regenerabilă, proiecte de infrastructură, precum cooperarea între porturile Constanţa şi Busan, şi domeniile IT&C şi noi tehnologii”, arată comunicatul oficial.

Ambele părţi şi-au exprimat dorinţa de a extinde cooperarea şi dialogul în domeniul culturii, al educaţiei, al turismului şi al contactelor interumane.

”La rândul său, Preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Coreea a arătat că această vizită are o semnificaţie deosebită dată atât de aniversarea din acest an, cât şi de potenţialul dezvoltării parteneriatului strategic. Înaltul oficial coreean a subliniat interesul investiţional al companiilor sud-coreene în România şi a reconfirmat sprijinul pentru aderarea ţării noastre la OCDE”, menţionează sursa citată.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat şi situaţia de securitate dată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi de implicarea R.P.D. Coreene în sprijinul Rusiei, cu implicaţii la nivel global.

”Ambele părţi au exprimat susţinere pentru Ucraina şi eforturile de a ajunge la o pace durabilă. Atât România, cât şi Republica Coreea împărtăşesc aceleaşi valori şi principii ale ordinii internaţionale bazate pe reguli”, mai transmite Administraţia Prezidenţială.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort